Categories: Comunitate

Stand de carte la Deva

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Deva organizează un nou stand de carte cu vânzare, care va funcţiona în incinta Secţiei de Artă şi Carte Franceză. Astfel, în perioada 7 august – 7 septembrie 2014, Editura „Cetatea de Scaun” din Târgovişte îşi va prezenta oferta de carte pentru publicul iubitor.  Cititorii vor beneficia de o reducere de 30 la sută pentru orice titlu achiziţionat.
«Vreme de peste un deceniu, Editura „Cetatea de Scaun” din Târgovişte şi-a creat un brand inconfundabil. Colecţiile sale de bază cuprind cărţi din domeniul istoriei şi arheologiei, dar deosebit de tentante sunt şi titlurile legate de aspecte diplomatice, memoriile unor diplomaţi, generali şi oameni politici. Pe lângă aceste teme, la stand se pot găsi cărţi de religie-spiritualitate, critică literară, roman şi poezie, sociologie, precum şi lucrări dedicate judeţului Dâmboviţa (monografia judeţului). Pasionaţii de grădinărit, la rândul lor, vor achiziţiona o foarte bogată ofertă de titluri din seria „În grădină”. Pe lângă volumele publicate de editură, se pot găsi numere recente din publicaţia „Valahian Journal of Historical Studies”, revistă de istorie ce apare la Târgovişte», a precizat Ioan Sebastian Bara (foto), directorul Bibliotecii Judeţene. (M.Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

7 ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

7 ore ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

7 ore ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

7 ore ago

Un poluator din Hunedoara a scăpat de închisoare după ce și-a recunoscut fapta și a curățat zona

O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru ges­tionarea ilegală a deșeurilor peri­cu­loa­se, a…

7 ore ago