Categories: Actualitate

Stand de carte cu vânzare la Biblioteca Judeţeană

Începând cu data de 4 decembrie 2018, una dintre cele mai mari librării on-line din România, OKIAN.ro, îşi va prezenta din nou oferta editorială în faţa cititorilor din Deva, prin standul cu vânzare ce va funcţiona până la 31 ianuarie 2019 în incinta Secţiei de Artă şi Carte Franceză din cadrul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva. În toată această perioadă, cei interesaţi vor avea suficient timp la dispoziţie să consulte bogata ofertă etalată.
În cei aproape 20 de ani de activitate, OKIAN a reuşit, cu profesionalism şi seriozitate, să devină un adevărat brand şi să ocupe un loc foarte important pe piaţa de carte din România. Această adevărată instituţie culturală oferă acum peste 800.000 de titluri de carte de specialitate, educaţională şi beletristică, atât în limba engleză, cât şi în limba română. Acest impresionant număr de titluri se regăseşte grupat în peste 500 de categorii şi subcategorii, cărţile pe care le oferă OKIAN acoperind orice domeniu, de la pedagogie, termodinamică şi medicină naturistă, până la arte plastice, religie, politică, psihologie, sport, turism. Mai mult decât atât, pe lângă cartea tipărită, OKIAN s-a preocupat încontinuu de diversificarea paletei de produse oferite clienţilor săi, adăugându-şi în portofoliu şi alte categorii, precum cărţi digitale, audio book-uri, jocuri, accesorii, cadouri etc. Toată această ofertă se poate consulta pe platforma on-line www.okian.ro.
Deviza sub care îşi desfăşoară OKIAN activitatea este „explorarea universului cunoaşterii”, iar eforturile pe care le face pentru a oferi cititorilor cele mai noi lucrări din toate domeniile sunt extrem de lăudabile.
OKIAN este un proiect dezvoltat de PremsLibrexim SRL Braşov, distribuitor oficial al Pearson în România şi distribuitor general de carte educaţională, academică şi de specialitate.

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Deva

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

14 ore ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

14 ore ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

2 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

2 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

2 zile ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

2 zile ago