Categories: Comunitate

Stand de carte cu vânzare la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” organizează în perioada 16 iunie – 16 iulie, un stand de carte cu vânzare al grupului de edituri ALL din Bucureşti, ce va funcţiona în incinta Secţiei de Artă şi Carte Franceză a instituţiei de cultură.
„Grupul editorial ALL are în structura sa Editura ALL (1.500 de titluri şi 3.200 cărţi vândute zilnic), Editura ALL EDUCAŢIONAL (lider pe piaţa manualelor, peste 500 de titluri şi peste 10 milioane de exemplare vândute), Editura ALLFA (peste 500 de titluri de carte de ficţiune de autori străini şi români, memorii şi carte practică publicate, un milion de exemplare vândute), Editura HELEN EXLEY – CĂRŢI ÎN DAR (peste 120 de titluri de cărţi-cadou în excelentă ţinută grafică) şi societatea de distribuţie BIC ALL Distribution. Dacă iniţial, profilul a fost de carte academică şi universitară, astăzi, acest profil este extrem de diversificat, venind în întâmpinarea gusturilor şi cerinţelor cititorilor. Dintre autorii prestigioşi publicaţi se remarcă Cesare Pavese, Mario Vargas Llosa, George Eliot, Corinne Hofmann, Valerio Massimo Manfredi, Guillaume Musso, iar dintre scriitorii români îi amintim pe Bujor Nedelcovici (serie de autor), Răzvan Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Virgil Tănase, Paul Goma. De asemenea, pot fi găsite cărţi dedicate maeştrilor teatrului românesc: Marin Moraru, Radu Beligan, Vladimir Găitan, Stela Popescu, Horaţiu Mălăele, Alexandru Arşinel”, a precizat managerul Bibliotecii Judeţene, Sebastian Bara (foto). (M.Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

o zi ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

o zi ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

2 zile ago