Stadiul celor două proiecte europene implementate la spitalul din Hunedoara

Magdalena Șerban

Două mari proiecte investiționale vor aduce plusvaloare Spitalului Mu­ni­cipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. Ambele se află în im­plementare, iar stadiul lucrărilor este unul avansat. Unul vizează transfor­ma­rea Ambulatoriului într-un centru medical modern (2,3 milioane de euro – finanţare nerambursabilă obținută prin Programul Operațional Regio­nal), iar al doilea urmărește eficien­ti­zarea energetică a clădirii principale (aproximativ 7,5 milioane de euro, cofinanţat tot prin POR). Ambele vor fi materializate în baza fondurilor euro­pene câștigate de administrația publică de aici.

Beneficiarul final e pacientul
„Se lucrează conform graficului de execuție aferent (lucrările au debutat în septembrie 2020). Lucrurile au decurs bine, așa că ne dorim să se finalizeze cât mai curând, adică anul acesta. Proiectul vizează cele două treimi ale Ambulatoriului care nu au fost incluse în precedentul demers de reabilitare”, a comunicat managerul spitalului din Hunedoara, Radu Budae (foto dreapta), despre prima investiție. Conform da­telor oficiale, Policlinica a fost constru­i­tă în 1968, iar de atunci nu a beneficiat de vreo reabilitare majoră. E drept, a fost materializat un proiect european în 2015, dar a avut ca adresabilitate numai o treime din întregul edificiu. Le­gat de al doilea program aflat în de­ru­lare, are ca scop reducerea con­su­mu­rilor energetice din surse convenţio­nale şi diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât consumul anual specific de energie calculat pentru încălzire să scadă sub 123 kwh/m2an, în condiţii de eficienţă eco­nomică şi în condiţiile păstrării valorii arhitecturale, ambientale şi de inte­gra­re cromatică în mediul urban a an­ve­lo­pei clădirilor publice. Astfel, sunt rea­lizate lucrări de eficientizare energe­tică la componente precum clădire spital, gospodărie apă spital, centrală fotovoltaică şi centrală termică.
Toto­dată, proiectul prevede mai multe măsuri pentru modernizarea clădirii în vederea creşterii eficienţei energetice şi a confortului termic. Deși cu un ușor decalaj comparativ cu graficul inițial, constructorul a început să recupereze pe parcurs. „Mai ales în condițiile în care preconizăm facturi deloc mici la gaz, din pricina scumpirilor, investiția își va dovedi utilitatea ma­ximă.
Este de apre­ciat implicarea Primăriei Hunedoara prin primarul Dan Bobouţanu (foto stânga), în câștigarea și imple­men­ta­rea celor două proiecte majore pentru spitalul nostru. Oferirea unui act me­dical de calitate alături de condiții foar­te bune de spitalizare rămân dezi­de­ratele noastre comune”, a mai subliniat managerul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

4 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

4 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

4 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

4 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

4 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

4 zile ago