Mesagerul financiar-fiscal

Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoane fizice

Pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Ghiduri curente și alte materiale informative, a fost publicat în data de 24.02.2021, Ghidul actualizat privind stabilirea rezidenței fiscale pentru persoane fizice .

În cele ce urmează, prezentăm , succint , principalele informații conținute în ”Ghid” – cu mențiunea că acesta se adresează persoanelor fizice rezidente/nerezidente care părăsesc/sosesc în România și în cazul cărora este necesară stabilirea/modificarea rezidenței fiscale, respectiv impozitarea veniturilor obținute .

 

1.Criterii de stabilire a rezidenței persoanei fizice potrivit convenției de evitare a dublei impuneri:

Dacă o persoană fizică este considerată rezidentă atât în România, cât și într-un stat semnatar al convenției de evitare a dublei impuneri, rezidența persoanei fizice se stabilește astfel:

a)Persoana fizică este considerată rezidentă numai a statului în care are domiciliul, respectiv locuința permanentă aflată la dispoziția sa. O locuință se consideră permanentă dacă este proprietatea personală a persoanei fizice, dacă aceasta este închiriată de persoana respectivă sau dacă rămâne disponibilă oricând pentru această persoană și/sau familia sa.

b)Dacă persoana deține o locuință permanentă aflată la dispoziția sa în ambele state, este considerată rezidentă numai a statului în care își are centrul intereselor vitale, respectiv în statul cu care relațiile sale personale și economice sunt mai apropiate.

Dacă o persoană fizică deține o locuință într-un stat semnatar al unei convenții de evitare a dublei impuneri încheiate cu România și deține la dispoziția sa și o locuință în România în timp ce o păstrează pe prima, faptul că păstrează prima locuință în statul în care a locuit preponderent, unde a muncit și unde se află familia sa și toate proprietățile sale poate, împreună cu alte elemente, să demonstreze că persoana respectivă și-a păstrat centrul intereselor vitale în celălalt stat, și nu în România.

Același criteriu de stabilire a centrului intereselor vitale este folosit în mod corespunzător și pentru persoanele fizice rezidente care părăsesc România.

Prin centrul intereselor vitale se înțelege locul de care relaţiile personale şi economice ale persoanei fizice sunt mai apropiate.

c)Dacă nu poate fi determinat statul în care persoana are centrul intereselor vitale sau dacă respectiva persoană nu deține o locuință permanentă aflată la dispoziția sa în niciunul dintre state, se consideră că este rezidentă a statului în care aceasta locuiește frecvent. Astfel, se vor avea în vedere șederile pe care le are persoana respectivă în toate locurile din același stat;

d)Dacă persoana locuiește în mod obișnuit în ambele state sau nu locuiește în niciunul dintre ele, se va considera că persoana respectivă este rezidentă a statului a cărui naționalitate/cetățenie o are.

e)Dacă persoana are naționalitatea/cetățenia ambelor state sau nu are naționalitatea/cetățenia niciunuia dintre ele, autoritățile competente ale statelor contractante vor rezolva această problemă pe cale amiabilă la nivelul acestora, potrivit articolului „Procedura amiabilă” din convenția de evitare a dublei impuneri.

2.Sosirea pe teritoriul României a persoanei fizice nerezidente

  1. a) Elemente care atestă rezidența în România:

Principalele elemente care sunt luate în considerare pentru stabilirea rezidenței,potrivit Codului fiscal, sunt:

– domiciliul în România;

– locuința permanentă din România a persoanei fizice, locuință care poate fi în proprietate sau închiriată sau care rămâne disponibilă oricând pentru această persoană și/sau familia sa;

– centrul intereselor vitale amplasat în România;

– persoana fizică este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat.

Alte elemente care sunt luate în considerare la stabilirea rezidenței în România sau în statul străin, dar numai împreună cu elementele menționate mai sus :

– autovehicul înregistrat în România/statul străin;

– permis de conducere emis de autoritatea competentă din România/statul străin;

– pașaport emis de autoritatea competentă din România/statul străin;

– persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale din România/statul străin în toată perioada în care stă în străinătate/România;

– persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România/statul străin în toată perioada în care stă în străinătate/România.

Dacă o persoană fizică nerezidentă nu face dovada rezidenței într-un stat cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri sau este rezident al unui stat cu care România nu are încheiată convenție și îndeplinește condițiile de rezidență prevăzute de lege3, se va considera că este rezident în statul român.

În acest caz, persoana respectivă are obligație fiscală integrală în România, fiind supusă impozitului pe venit pentru venitul obținut din orice sursă, atât din România, cât și din afara României, începând cu data de la care aceasta devine rezidentă în România, acesteia fiindu-i eliberat la cerere certificatul de rezidență fiscală .

 b)Stabilirea rezidenței de către organul fiscal central competent la sosirea persoanei fizice în România

Persoanele fizice care sosesc în România și au o ședere în statul român o perioadă sau mai multe perioade care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat, au obligația completării formularului „Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România”.

Persoanele fizice nerezidente trebuie să înregistreze chestionarul la organul fiscal central

competent, în 30 de zile de la împlinirea termenului de 183 de zile de prezență în România.

Persoana fizică nerezidentă care are centrul intereselor vitale amplasat în România este supusă impozitului pe venit pentru veniturile obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României, începând cu prima zi în care declară că centrul intereselor vitale se află în România.

Persoana fizică nerezidentă care este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat este supusă impozitului pe venit pentru veniturile obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României, începând cu prima zi a sosirii în România.

c)Stabilirea rezidenței fiscale a persoanelor fizice care părăsesc România

Principalele elemente care sunt luate în considerare pentru stabilirea rezidenței unei persoane fizice care părăsește România:

– domiciliul din România;

– locuința permanentă din România a persoanei fizice, locuință care poate fi în proprietate sau închiriată ori care rămâne disponibilă oricând pentru această persoană și/sau familia sa;

– centrul intereselor vitale amplasat în România;

– persoana fizică pleacă din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive.

Alte elemente care pot fi luate în considerare la menținerea rezidenței în România, dar numai împreună cu elementele menționate mai sus:

– autovehicule înregistrate în România/statul străin;

– permis de conducere emis de autoritățile competente din România/statul străin;

– pașaport emis de autoritățile competente din România/statul străin;

– persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale din România/statul străin în toată perioada în care stă în străinătate/România;

– persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România/statul străin pe parcursul perioadei în care stă în străinătate/România.

Persoanele fizice rezidente în România, precum și persoanele fizice nerezidente care au avut

obligația completării „Chestionarului pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în

România”, care pleacă din țară pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate

care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, au obligația

completării formularului „Chestionar pentru stabilirea rezidentei fiscale a persoanei fizice la plecarea

din România”.

Formularul trebuie înregistrat cu 30 de zile înaintea plecării din România, la organul fiscal central competent unde persoana fizică își are domiciliul fiscal, respectiv unde a înregistrat „Chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România”, dacă persoana în cauză nu a informat cu privire la schimbarea domiciliului/locuinței permanente, după caz.

3.Situații privind rezidența/impozitarea veniturilor în cazul persoanelor fizice rezidente române precum și a persoanelor fizice nerezidente

Precizări referitoare la persoanele fizice rezidente române:

Persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, va completa formularul „Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România” înaintea deplasării în străinătate, cu informațiile cunoscute la data completării.

Dacă ulterior înregistrării formularului „Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”, persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, obține documentul/certificatul care atestă schimbarea rezidenței într-un stat cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri, aceasta completează un nou formular cu informațiile actualizate, la care anexează documentul/certificatul de rezidență fiscală emis de autoritatea competentă a statului care o consideră rezident, în vederea aplicării prevederilor convenției.

Persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, continuă să fie considerată rezidentă în România, având obligație fiscală integrală până la data schimbării rezidenței potrivit convenției de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu statul străin.

Precizări referitoare la persoanele fizice nerezidente:

Persoana fizică nerezidentă care a avut obligația completării „Chestionarului pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România” și a obținut pe perioada șederii în România rezidența în România, completează la plecarea din România numai „Chestionarul pentru stabilirea rezidenței a persoanei fizice la plecarea din România” și nu va mai face dovada schimbării rezidenței fiscale într-un alt stat. Persoana fizică este considerată rezidentă în România până la data la care părăsește România pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive.

 

Societatea TVG TAX AUDIT S.R.L.

Societate de consultanță fiscală

Societate de audit financiar

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura