Categories: Actualitate

Spumă a primit „verde” pentru eliberare

Sorina Popa

Lucian Gheorghe Sârbu (foto), zis Spumă, va ieşi, probabil, săptămâna viitoare din puşcărie, după ce solicitarea lui de a fi eliberat mai devreme a fost aprobată. Spumă a intrat în urmă cu câteva zile în Comisia de eliberare de la Penitenciarul din Aiud, unde se află încarcerat.
Mai este judecat într-un proces
Membrii comisiei respective au fost de acord ca Lucian Sârbu să fie eliberat mai repede din puşcărie. Spumă este închis la Aiud, deoarece trebuie să apară într-un alt proces, în care este inculpat pentru deţinere ilegală de arme, proces ce se desfăşoară la Curtea de Apel Alba Iulia. După ce comisia e eliberare din penitenciar i-a dat aviz pozitiv, cererea lui a fost trimisă Judecătoriei din Aiud pentru soluţionare. Magistraţi de la Aiud au admis propunerea comisiei, astfel că deveanul are toate şansele să iasă de pe porţile închisorii în următoarele zile. Asta, dacă reprezentanţii Parchetului nu vor face recurs. El a executat deja două treimi din pedeapsa dată şi a avut un comportament adecvat, astfel că a îndeplinit condiţiile necesare pentru ca solicitarea să-i fie admisă.
Sentinţa definitivă şi irevocabilă dată de ÎCCJ
Lucian Sârbu, unul dintre principalii acuzaţi din dosarul cunoscut opiniei publice sub numele de „Spumă şi Bibanu”, a fost arestat, la sfârşitul lunii martie, pe Aeroportul din Cluj Napoca, imediat ce avionul în care se afla a aterizat. Spumă a sosit cu o cursă din Anglia cu intenţia clară de a se preda poliţiei, după ce a aflat sentinţa definitivă dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Mai mulţi hunedoreni, implicaţi în acest dosar, au ajuns în martie, din nou, după gratii, după ce ÎCCJ a dat sentinţa definitivă şi irevocabilă în acest proces care se judecă din anul 2004. În urma sentinţei definitive şi irevocabile de ieri, fostul şef al Poliţiei municipiului Deva, Ioan David, fostul ofiţer de poliţie George Igna, agentul de poliţie Vasile Precup, fostul agent de poliţie Florin Pasc, Constantin Bumbaru (Bibanu), Lucian Sârbu (Spumă), Florin Podea, Marius Brelian, Adrian Ionuţ Dubar, Adrian Hărăstăşan, Marian Cristian Lechinţan, Paulina Raţ, Cătălin Hăncilă şi Rene Germaine Schram au primit fiecare câte cinci ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică și-ar fi tras un conac pe domeniul sta­tului, folosește re­sur­sele statului, dar nu scoate…

35 de minute ago

Bulina neagră

Gavrilă Albert B., din Petroșani Pentru că a fost găsit vinovat și condamnat pentru patru…

42 de minute ago

Bulina albă

Pascal Carina Simina, respon­sabil Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, Pentru că instituția a fost…

42 de minute ago

Nu mai ai Cartea de Muncă, ieși la pensie cu bani mai puțini

Mulți hunedoreni întâmpină dificultăți deoarece nu au Cartea de Muncă. Asta înseamnă că vor primi…

43 de minute ago

Detaliul din lege care a scăpat o firmă din Deva de o amendă usturătoare

O firmă din Deva a convins o ins­tan­ță de judecată, prin avocați, că a fost…

45 de minute ago

Tânără de 26 de ani, găsită inconștientă cu droguri în buzunare

O tânără din Lupeni, în vârstă de 26 de ani, a fost găsită inconștientă pe…

45 de minute ago