Categories: Eveniment

Spulberată pe trecerea de pietoni

Maximilian Gânju

O femeie de 42 de ani, din Petrila, a ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Petroşani, după ce a fost lovită de o maşină chiar pe trecerea de pietoni.
Accidentul a avut loc în centrul localităţii, iar şoferul le-a spus anchetatorilor că nu a văzut-o pe femeie când s-a angajat să traverseze, deşi în zonă sunt indicatoare care avertizează apropierea de trecerea de pietoni. Dimineaţa, în jurul orei 8:30, Alexandru S., de 56 de ani, din Petrila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii din localitate, din direcţia Petrila-Petroşani, nu a acordat prioritate de trecere Marietei V., de 42 de ani, din Petrila, care se angajase regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni”, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Femeia a fost rănită grav şi se află internată la spitalul din Petroşani, unde medicii o supraveghează, mai ales că a suferit o lovitură şi la cap. Şoferul s-a ales cu dosar penal şi este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din târg șușo­tesc intens pe la colțuri des­pre un funcționar care a ui­tat…

12 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…

12 ore ago

Bulina neagră

Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…

12 ore ago

Cea mai „scumpă” doză: Un tânăr din Călan, condamnat la o amendă de peste 8.000 de lei pentru două folii de cannabis

Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…

12 ore ago

Spitalul din Brad, un loc al speranței și al vindecării. Secția de Obstetrică-Ginecologie devine una etalon

Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…

12 ore ago