Un spărgător de apartamente recidivist a fost prins de poliţiştii deveni, după ce a intrat prin efracţie într-o locuinţă din Deva.
Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a mai fost închis în urmă cu 10 ani, pentru că a intrat prin efracţie în mai multe apartamente, din care a furat bani şi bijuterii. Şi de data aceasta, hoţul a furat dintr-un apartament aflat în apropierea zonei centrale din municipiul Deva, bani şi bijuterii în valoare de aproape 3.000 de lei.
În timp ce proprietarii lipseau de acasă, Adrian M. a forţat uşa unei locuinţe de pe strada Duiliu Zamfirescu, reuşind să intre în apartament, de unde a furat toţi banii găsiţi, adică 965 de lei, precum şi bijuteriile din aur ale familiei respective. La două zile de la spargere, poliţiştii au reuşit să-l prindă pe vinovat, el fiind trimis în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Într-o urbe de pe la noi s-a mai pus de o afacere necurată. Câțiva băieți…
Niculina Lavinia Poponeț, din Petrila Pentru că a câștigat cea mai mare competiție de beauty…
Dănuț V., din Vulcan Pentru că riscă o condamnare la închisoare pentru furt calificat.
În municipiul Deva, de la începutul acestui an, câinii vagabonzi nu mai sunt strânși de…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, au depistat…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…