Politica si administratie

Spre un nou viitor politic

Din patru în patru ani, populaţia încearcă prin schimbări repetate, să-şi îmbunătăţească soarta. Sunt etape în care, prin vot politic, se încearcă printr-o altă viziune politică ca problemele noastre, ale oamenilor, să fie rezolvate într-o măsură oarecare.
Nu vreau să fac un bilanţ al schimbărilor de după revoluţie, sunt şi bune, sunt şi rele, fiecare le cântărim prin viaţa pe care o trăim şi prin filtrul minţii noastre, de cele mai multe ori format de mediul din jurul nostru. Este din ce în ce mai periculos pentru societate, în ansamblul ei, faptul că la acest filtru nu contribuie corespunzător şi conştiinţa noastră de buni creştini.
Problemele noastre, create de noi înşine, dar şi de alţii, din interior şi din afară, la ora actuală, sunt deosebit de complexe. Modul în care interpretăm aceste probleme, soluţiile pe care le găsim sau le apreciem ca fiind bune depind foarte mult de cei care ne transmit date legate de realitatea din jurul nostru, de autenticitatea acestora şi de credibilitatea lor. În funcţie de această cunoaştere, obţinută prin informaţii filtrate de cineva, intenţionat bine sau rău, noi ne formăm voinţa politică şi prin vot, viitorul nostru politic şi bineînţeles, starea noastră socială. Criza politică pe care am parcurs-o şi o parcurgem demonstrează, datorită caracterului complet contradictoriu al interpretărilor partizane, cât de greu ne putem forma o cunoaştere autentică a realităţii. De aici, bâlbâielile noastre, nesiguranţa, viaţa dificilă pe care o trăim în majoritatea noastră, imagine pe care ne-o creăm ca naţiune, viitorul nostru şi al copiilor noştri, cu mari semne de întrebare, şi de ce nu, până la urmă, erorile noastre permanente.
Sunt de acord că este greu de verificat care este adevărul, sau unde îl putem găsi în cotidian, dar pentru viitorul politic imediat, ce urmează a se statua pe nouă decembrie, sunt câteva lucruri, cred eu, importante. Ceea ce vă spun rezultă din experienţa mea politică obţinută în diverse activităţi, în cei 14 ani ca primar şi patru ani ca deputat. Pe schema politică, de-a lungul anilor, s-a rotit o serie de politicieni, unii dintre ei căutând doar anumite interese. Un lucru bolnăvicios pentru activitatea politică din România este faptul că din ce în ce mai mulţi oameni politici, care fac, sau vreau să facă politică provin din rândul celor care au afaceri. Nu este un lucru neapărat rău! Dar s-a dovedit că prin folosirea sărăciei ca armă politică, dând tot felul de plocoane, servicii medicale uşoare, gratuite, lucruri de folosinţă scurtă, au pus şi pun în pericol o serie de alte lucruri legate de viaţa naţiunii, pe termen lung, pe cel puţin patru ani. Nu numai atât, dar foarte mulţi dintre aceşti politicieni urmăresc ca afacerile proprii să prospere. Din acest motiv, apare o serie de politicieni cu probleme în instanţă, probleme care afectează bunul mers al activităţii decizionale în parlament, dar şi imaginea noastră pe toate planurile.
Am constatat că experienţa politică dobândită în parlament, are o importanţă majoră în contribuţia pe care o poţi avea în actul decizional, şi nu numai. Cutumele şi metodele parlamentare se învaţă, din păcate, în timp. Alături de experienţa, care se dobândeşte printr-o activitate serioasă, este importantă şi personalitatea pe care ai dobândit-o de-a lungul vieţii. Există şi reperul moral, cel profesional, un reper al realizărilor în planul comunităţii pe care ai reprezentat-o sub diferite forme.
Am încercat în câteva cuvinte să vă transmit câteva gânduri proprii, care sper că vă vor da teme de gândire şi dumneavoastră, celor care citesc aceste rânduri. Să ne bazăm pe ceea ce ştim şi cunoaştem din propria experienţă, pentru că oamenii pe care îi vom alege ne vor călăuzi destinele încă patru ani, dacă nu mai mult. Să dea Domnul ca aceşti oameni să fie cu adevărat purtători ai dorului lor propriu pentru viitorul fericit al naţiunii noastre române!

Ing. Iosif Veniamin Blaga,
deputat în Colegiul Uninominal nr. 2 Orăştie

One thought on “Spre un nou viitor politic

  • Du-teeee mai neneee!!!
    Mai bine ai vedea de nepoti de parc, ca de traseisti e plin tirgul!!!
    Nu stiu cum de mai aveti „pingele”, sa cereti inca un mandat???

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura