Categories: Sport

Sporturi de iarnă. Veşti bune pentru România

Federaţia Internaţională de Schi (FIS) a prezentat o propunere pentru calendarul competiţiilor din următorul sezon, respectiv cel de iarnă 2020-2021.

În cadrul acestui proiect, în weekendul 20-21 februarie 2021, se propune ca la Râşnov să se dispute câte o etapă de Cupă Mondială, atât la masculin cât şi la feminin. În ultimii şase ani, complexul olimpic de pe Valea Cărbunării a găzduit câte două etape la fete, în fiecare sezon, iar în urmă cu doar două luni (înainte ca pandemia de coronavirus să blocheze majoritatea activităţilor sportive din Europa) România a găzduit în premieră şi două etape în competiţia băieţilor.
FIS a acordat oraşului Râşnov, deci câte o singură etapă, dar iubitorii acestui sport vor avea parte şi de o premieră, o competiţie de sărituri pe echipe mixte. Noul sezon din Cupa Mondială masculină va începe la Wisla (Polonia), pe 21 şi 22 noiembrie 2020 şi se va încheia la Planica (Slovenia), în 26-28 martie 2021. Primele competiţii ale sezonului în Cupa Mondială feminină vor avea loc la Lillehammer (Norvegia), la începutul lunii decembrie 2020, evenimentele finale fiind turneul RAW AIR (tot în Norvegia) şi turneul Blue Bird (Rusia), ambele în martie 2021. Toate datele ar mai putea suferi modificări, calendarul urmând a fi confirmat pe 18 mai. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

LICHIDATOR judiciar solicită oferte pentru asigurarea serviciilor de pază a patrimoniului societăţii CORVIN FOTOVOLTAIC S.R.L.,…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră i-a făcut un cadou frumos iu­bitei sale…

19 ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că reușește, cu toată opoziția celor din Coaliția anti…

19 ore ago

Bulina neagră

C.E.R., acuzat de tentativă de omor Pentru că împotriva sa a fost declanșată urmărirea penală…

19 ore ago

Când ești bun, ești bun! Florin Maxim rămâne la Hunedoara pentru următorii trei ani!

Antrenorul principal al Clubului Corvinul 1921 Hunedoara a acceptat propunerea prelungirii contractului existent şi va…

19 ore ago

Nu le mai ajung banii nici lor! Polițiștii locali ies în stradă

Poliţiştii locali protestează, astăzi, în faţa Guvernului, având mai multe so­li­citări de natură financiară, dar…

19 ore ago