Politica si administratie

Sportul trebuie să devină prioritate orizontală a UE

Tineretul şi activităţile sportive trebuie să constituie priorităţi orizontale ale Uniunii Europene, dar şi ale statelor membre, iar spri­jinul concret pentru acestea este în in­te­resul tuturor europenilor, susţine depu­tatul european Iuliu Winkler (foto), membru UDMR, şi în Grupul PPE.
„Întreaga Uniune şi statele membre se află în perioada de finalizare a Planurilor Naţionale de Rezilienţă şi Redresare, obiec­tivele acestora fiind ieşirea din criza eco­nomică provocată de pandemia de corona­virus. Evident, priorităţile legate de re­lan­sarea economică sunt cele mai importante, însă dacă analizăm impactul pandemiei asu­pra societăţii şi a modului de viaţă european, atunci ne dăm seama că tine­re­tul şi activităţile sportive trebuie să con­sti­tuie priorităţi orizontale, iar sprijinul concret pentru acestea este în interesul tuturor europenilor”, a afirmat europarlamentarul UDMR. Potrivit acestuia, Grupul PPE con­si­deră că este nevoie de mai multă atenţie şi de programe şi strategii dedicate tinerilor, activităţilor de tineret şi mişcărilor sportive în toate statele membre ale UE.
„Efectele negative ale pandemiei sunt atât de ample, încât au contribuit în mod sem­nificativ la restrângerea activităţilor pentru tineret, iar multe organizaţii sportive se confruntă cu perspectiva închiderii defi­nitive, fapt ce va avea un impact negativ asupra structurilor consacrate de coo­pe­rare europeană şi internaţională şi va limita în mod substanţial angajamentul civic”, a subliniat Iuliu Winkler.
Conform acestuia, Comisia trebuie să ela­boreze o abordare europeană pentru a face faţă provocărilor şi pentru a atenua con­se­cinţele din domeniu şi să acorde prioritate măsurilor şi acţiunilor menite să ajute sectorul sportiv să facă faţă consecinţelor pandemiei pe termen scurt şi lung în vii­torul Plan de Lucru al UE pentru Sport.
Winkler a mai menţionat faptul că în re­zoluţia Parlamentului European cu privire la impactul pandemiei asupra sportului este evidenţiat faptul că aceasta are consecinţe devastatoare asupra întregului sector al sporturilor, la toate nivelurile, în special asu­pra organizaţiilor şi cluburilor, ligilor, cen­­trelor de fitness, sportivilor, antre­no­rilor, personalului şi afacerilor legate de sport, inclusiv asupra organizatorilor de eveni­men­te sportive şi a mass-mediei din domeniul sportului. ”De altfel, în legislativul european am propus, în vederea redresării acestui sector, realizarea unei cooperări trans-sectoriale pentru a depăşi prov­o­că­rile create de pandemie şi am cerut Co­mi­siei şi statelor membre să consolideze re­dre­sarea şi rezilienţa sectorului sporturilor în general şi a sportului de masă în special prin intermediul programelor UE”, a mai spus deputatul european.

*Grupul PPE este cel mai mare grup politic din Parlamentul European, cu 175 de deputaţi din toate statele membre ale UE.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura