Sportul şi tineretul, prioritatea actualului Guvern

8 iulie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe (foto), a declarat, recent, într-o conferinţă de presă, că Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, lansat săptămâna trecută de Guvernul României, tratează sportul şi tineretul ca pe o prioritate.

„Este pentru prima oară când un plan de relansare economică de o asemenea anvergură tratează sportul şi tineretul ca pe o prioritate. Acest plan concret vizează refacerea din temelii a bazei sportului românesc în următorii ani. Prin investiţii în special în zona copiilor, a juniorilor, în zona infrastructurii sportive, în zona cluburilor, iar pe zona de tineret trebuie să creăm şi să diversificăm oportunităţile tinerilor din această ţară în a-şi construi un viitor aici. Dar pentru aceste lucruri este nevoie de o infrastructură atât de sport, cât şi de tineret solidă şi extinsă“, a afirmat ministrul.
Ministrul a subliniat importanţa creşterii numărului de copii care fac sport în cadru organizat pentru viitor. „Una dintre marile probleme o reprezintă numărul mic de copii care fac sport. Pentru a creşte numărul lor vom vorbi despre acordarea de vouchere pentru cei care se vor legitima la un club pentru practicarea sportului de performanţă“.
„Voucherul va fi acordat beneficiarului direct prin tutorele legal. Condiţia este ca acel copil beneficiar să rămână cel puţin un an legitimat la clubul respectiv. La rândul său, clubul trebuie să dovedească faptul că are activitate relevantă, că participă la competiţii. Voucherul va avea o valoare de 300 de lei şi va viza în principal susţinerea cheltuielilor legate de echipamentul sportiv. Programul va începe din toamnă. Printre cei 100.000 de copii care se vor înscrie vom regăsi şi viitoarea Simona Halep sau viitorul campion la tenis al României. Nu ne facem iluzii că 300 de lei vor finanţa activitatea unui viitor tenisman de performanţă, dar reprezintă ceva, este sprijinul pe care statul îl poate acorda pentru a deschide apetitul pentru sport. Acesta este sensul acestei măsuri“, a explicat Stroe.
În ceea ce priveşte granturile care vor fi acordate, ministrul a precizat că pentru acestea pot aplica „toate cluburile sportive din România, atât private, cât şi de stat, dar şi federaţiile“. „Valoarea grantului este de maximum 200.000 de euro şi se va acorda o singură dată, iar el poate fi folosit pentru investiţii în terenuri de antrenament, în cabinete medicale, în mici centre de recuperare, în noi tehnologii de monitorizare a performanţelor sportive. Din estimările noastre, numărul beneficiarilor se ridică la 1.500 de structuri sportive. Grantul va intra în vigoare printr-o schemă de ajutor aprobată de Comisia Europeană care va fi aplicată cel mai devreme din toamna acestui an“, a declarat ministrul.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
S-au stabilit criteriile de promovare în Liga a III-a de fotbal

Comitetul de Urgenţă FRF a aprobat pe data de 7 iulie 2020, calendarul şi regulamentul de organizare şi desfăşurare pentru...

Începe „Cupa Minerul” la tir cu arcul

Peste 50 de sportivi arcaşi de la 10 cluburi din ţară, printre care şi componenţi ai loturilor naţionale, şi-au anunţat...

Vineri se deschide ştrandul din Deva

Ştrandul Municipal Deva dă startul sezonului estival mâine, vineri, de la ora 12:00. Pasionaţii de distracţie au la dispoziţie trei...

Închide