Sport

Sportivii de la Comexim R Lupeni, campioni naţionali la fotbal-tenis

Nicolae Gavrea

Ultima etapă din cadrul Campionatului Naţional de fotbal-tenis s-a consumat la finalul săptămânii trecute pe terenul de la Lupeni. Cum era de aşteptat, reprezentanţii gazdelor, cei de la Comexim R Lupeni, pregătiţi de Dima Druncea, s-au evidenţiat şi la această etapă finală şi s-au impus la mai multe categorii de participare.
Singurul titlu pe care l-au pierdut cei de la Lupeni a fost la triplu seniori, deoarece formaţia din Lupeni a fost lipsită de sprijinul lui Marius Stoienică, numărul 1 mondial în această disciplină, acesta fiind în refacere după o intervenţie chirurgicală.
Ceilalţi sportivi de la Comexim R Lupeni, Lucian Purice, Răzvan Vornicu, David Lică, Daniel Popovici şi Darius Pufu, au câştigat tot ce se putea câştiga. În competiţia de la juniori 1 şi 2, Raul Pobirci, Roberto Hoca, Alexandru Tanetcu, Vlăduţ Hanga şi Denis Lunel, au urcat pe podiumul de premiere, iar în întrecerea feminină, echipa alcătuită din Anamaria Gherghel, (numărul 1 mondial la feminin), Ana Maria Rizescu, Maria Lică şi Adriana Rus au devenit campioane naţionale pentru a 10-a oară consecutiv.
Sportivii de la Comexim R Lupeni vor participa la finalul acestei luni, cu echipa naţională, la Campionatul Mondial de seniori de la Le Havre, din Franţa, pentru lotul naţional fiind convocaţi: Anamaria Gherghel, Ana Maria Rizescu, Maria Lică şi Adriana Rus, pentru echipa feminină şi Lucian Purice, Răzvan Vornicu, Daniel Popovici şi David Lică, pentru echipa masculină.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura