Categories: ActualitateFlash

Spitalul Judeţean, în prag de colaps financiar

Nicolle Ebner

Dacă nu intervine o rectificare de buget în regim de urgenţă, Spitalul Judeţean Deva intră în colaps financiar. În cazul în care Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate nu va putea aloca suma de bani necesară, nu este exclus ca, de săptămâna viitoare, pacienţii spitalului să-şi plătească tratamentul şi serviciile medicale de care beneficiază.

Din iulie, trăiesc din rezerve
În 2008, Spitalul Judeţean Deva a rezolvat peste 26.000 de cazuri, iar în acest an, numărul pacienţilor din tot judeţul, trataţi aici, este mult mai mare. Numai în primele şapte luni din 2009 s-au înregistrat peste 15.000 de cazuri, pentru rezolvarea cărora s-au cheltuit toţi banii alocaţi de CJAS Hunedoara, pentru întreg anul. Şi asta, deoarece la semnarea contractului pentru acest an, cu CJAS Hunedoara, conducerea spitalului a solicitat buget pentru rezolvarea a 27.900 de cazuri, însă a primit contravaloarea serviciilor medicale doar pentru un număr de 19.700 de pacienţi. La asta, se adaugă şi o restanţă de 1,9 milioane lei, pe care CJAS Hunedoara trebuie să o achite Spitalului Judeţean Deva, pentru indicele de complexitate a cazurilor rezolvate. Dacă ar primi această sumă, unitatea medicală judeţeană ar putea să-şi plătească măcar furnizorii de medicamente, astfel încât, bolnavii internaţi să nu fie nevoiţi să-şi plătească tratamentul. Începând cu luna iulie, Spitalul Judeţean Deva funcţionează din rezervele drămuite de conducerea unităţii medicale, însă şi acestea s-au epuizat.

Rectificarea cea salvatoare
În consecinţă, bugetul spitalului este descoperit în totalitate pentru următoarele trei luni, iar conducerea unităţii a solicitat CJAS Hunedoara o renegociere a contractului. „Am cerut suplimentarea contractului în concordanţă cu numărul serviciilor pe care le prestăm şi care sunt decontate cu mult sub nivelul cazurilor rezolvate lunar. Dacă Spitalul Judeţean Deva nu va primi buget pentru ultimul trimestru, prin rectificare de către CJAS, intrăm în blocaj financiar. Am epuizat toate fondurile pentru medicamente şi materiale necesare desfăşurării activităţii medicale”, a declarat managerul Dan Florea. Acesta trage nădejde că totuşi, rectificarea „pe plus” se va face, astfel încât, spitalul să se poată aproviziona în timp util cu  medicamente. În caz contrar, există riscul ca de săptămâna viitoare, bolnavii să-şi achite toate serviciile medicale, inclusiv spitalizarea, în regim de hotel.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Si asta in conditiile in care primaria Deva nu a trebuit sa investeasca nimic , banii de investitii venind de la Consiliul Judetean . Va dati seama pe unde era bietul spital daca ar fi fost pe mina lui Mircica ?

Recent Posts

7 sfaturi pentru alegerea salopetelor de damă

O salopetă bine aleasă transformă instant o ținută, indiferent dacă te pregătești pentru birou, un…

34 de minute ago

Atenţie la ţurţurii, gheaţa şi zăpada de pe acoperişuri

Ninsorile din ultimele zile, urmate de perioade de îngheţ/dezgheţ au dus la formarea de ţurţuri…

o oră ago

Intervenții pe DRUMURILE JUDEȚENE aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara.

Operatorii aflați în relație contractuală cu CJ Hunedoara acționează în continuare pe sectoarele de drum…

2 ore ago

„Sunt 8 persoane și o să le evacuăm în siguranță!”

În urma unui apel la 112, un grup format din 8 persoane, 7 adulți și…

2 ore ago

Bărbat reținut pentru 24 de ore, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni la regimul armelor și munițiilor

Polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 35…

8 ore ago

Actiune de recuperare in derulare a salvamontistilor hunedoreni in zona Catunului Ticera din nordul Judetului Hunedoara

O echipa de salvatori montani a Serviciului Salvamont al Consiliului Judetean Hunedoara s-a constituit la…

8 ore ago