Categories: Comunitate

Spitalul Judeţean Deva a primit, oficial, acreditarea CoNAS

Oana Mihnea

După vizita membrilor Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor la Spitalul Judeţean din Deva, a fost pronunţat oficial şi verdictul final. Unitatea sanitară a primit cel mai înalt nivel de acreditare.
În urmă cu câteva zile, după întrunirea comitetului director al CoNAS s-a stabilit lista cu spitalele din ţară care au primit acreditare. Printre cele 28 se numără şi Spitalul Judeţean din Deva, care a reuşit să îndeplinească 99,26 la sută dintre cei 2.700 de indicatori stabiliţi pentru procesul de evaluare. În luna noiembrie a anului trecut, şapte membri ai comisiei au efectuat auditul timp de o săptămână la spitalul hunedorean. Doar 25 din totalul de 2.700 de  indicatori au fost neconformi. „Este un procentaj foarte bun şi am primit acreditarea de la CoNAS, care este valabilă începând cu 24 martie a.c. Era necesar să o facem până la finele anului, deoarece, de la 1 ianuarie 2016, vom putea continua să încheiem contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara. Spitalele care nu o vor primi, nu vor mai putea face acest lucru. Acreditarea este valabilă cinci ani de zile“, a precizat Călin Laza (foto), managerul Spitalului Judeţean Deva.
Acreditarea CoNAS se referă la siguranţa procedurilor medicale realizate, la respectarea drepturilor pacienţilor şi la aspectele administrative, reflectate în sinteza indicatorilor privind serviciile medicale, precum şi gradul de satisfacţie a bolnavilor. Acreditarea CoNAS garantează faptul că spitalele funcţionează la standardele stabilite potrivit legii, certificând calitatea serviciilor de sănătate în conformitate cu clasificarea unităţilor medicale, pe categorii de acreditare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

23 de ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago