Comunitate

Spitalul din Orăştie, luptă pentru o viaţă mai bună

04 ovidiu balan primar orastie 69) (6)Magdalena Şerban

Spitalul Municipal Orăştie a intrat pe ultima sută de metri cu reabilitarea ambulatoriului. Recondiţionarea acestuia după două decenii şi jumătate cântăreşte greu în rândul planurilor investiţionale ale instituţiei medicale. Noroc cu banii europeni, pentru că bugetul propriu nu acoperă nici măcar cheltuielile de zi cu zi.

Modernizarea ambulatoriului, în desfăşurare
„Proiectul are o valoare în jur de un milion de euro şi vizează modernizarea ambulatoriului şi dotarea acestuia cu aparatură medicală. Medicii şi-au făcut lista cu aparatele necesare, în funcţie de secţii, şi s-a ţinut cont de propuneri. E vorba de circa 40 de aparate medicale. Totodată, proiectul presupune şi un lift exterior. Acum, se lucrează la parter şi la etajul întâi, în două-trei luni, lucrările urmând să fie finalizate. De asemenea, administraţia este mutată la ultimul nivel. Singura problemă este că mobilierul necesar nu a fost cuprins în proiect, aşa că ne ajută partenerii noştri de la spitalul olandez din Slierdricht. Cofinanţarea noastră a însemnat, iniţial, două procente, dar s-a ajuns la mai mult”, precizează Ovidiu Bălan (foto), primarul municipiului Orăştie.

Arieratele rămân o povară grea
Pe de altă parte, nu mai este un secret pentru nimeni faptul că spitalul e ajutat de administraţia locală să rămână pe linia de plutire din punct de vedere financiar. „Lunar, intră între 100.000 şi 150.000 de lei arierate, fluctuaţia fiind dată de facturile făcute cu peste 90 de zile în urmă. De când am preluat conducerea primăriei, am plătit în jur la 1.000.000 de lei arieratele. În anul curent, s-au plătit cam 700.000 de lei. Căutăm în continuare soluţii, pentru că vor veni lunar pe capul nostru şi trebuie achitate în proporţie de minimum 85 la sută, pentru a nu ne fi blocate cotele defalcate din Trezorerie. Avem 123 de paturi contractate cu Casa de Sănătate, din cele 155 câte sunt în total, în spital. Serviciile medicale efectuate depăşesc însă valoarea contractului şi de aici, minusurile lunare la buget. S-au făcut adrese către Ministerul Sănătăţii, prin care cerem suplimentarea numărului de paturi. Veniturile noastre, în medie, în perioadele bune, ajung undeva la 620.000 de lei lunar. Cheltuielile medii pe o lună ajungeau însă la 800.000 de lei. Acum, le-am mai redus puţin”, mai spune primarul din oraşul Paliei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura