Spitalul din Orăştie – la ceas aniversar

Magdalena Şerban

Fosta Sinagogă din municipiul Paliei a găzduit vineri, un moment festiv, dedicat împlinirii a 25 de ani de la darea în folosinţă a actualului sediu al Spitalului municipal Orăştie. La eveniment, au luat parte autorităţi locale şi judeţene, foste şi actuale cadre medicale, constructori şi arhitecţi care au contribuit la ridicarea sediului spitalului, precum şi reprezentanţi de frunte ai comunităţii din Orăştie.

Premii de recunoaştere a profesionalismului
Începând din 1940, spitalul din Orăştie îşi deserveşte, cu profesionalism, cele aproximativ 50.000 de suflete, cât numără zona. Cu toate că până nu demult, s-a pus problema desfiinţării lui, a rămas să funcţioneze, iar anul 2011 a venit cu un moment aniversar. În cadrul acestuia, au fost premiaţi de către edilul municipiului, Alexandru Munteanu (vezi foto), medici aflaţi la pensie, cei care au împlinit un sfert de secol de activitate, fosta conducere a unităţii (dr. Ioan Ivaşcu), actualul manager (dr. Dan Mihail Sechi), precum şi cel care a gândit şi a transpus pe planşetă clădirea spitalului, arhitectul Ilie Popa.

O echipă închegată
“Am discutat adesea despre etaloanele pe care le are municipiul şi unul dintre ele este spitalul. Adresez sincere felicitări, tuturor celor care, de-a lungul timpului, au trudit cu credinţă şi dragoste, să-şi ajute semenii aflaţi în suferinţă. Cred că la Orăştie se găseşte cel mai bun şi mai eficient colectiv medical din judeţ. De aceea, manifestarea este cu atât mai specială. Aici se potriveşte zicala: omul sfinţeşte locul”, a declarat primarul Orăştiei. La rândul său, managerul unităţii, dr. Dan Mihail Sechi, a mulţumit tuturor celor care au făcut posibil un act medical de calitate, precum şi colaboratorilor, subliniind că: “Aniversarea îşi propune să-i onoreze şi să le arate preţuirea cuvenită, colegilor dinaintea noastră. Le mulţumim tuturor pentru tot ceea ce ne-au învăţat. Orăştia a avut şi are medici de valoare, al căror renume a trecut graniţele locale şi judeţene. Tot respectul şi admiraţia pentru arta lor”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Start bun la construcţia podului de peste Mureş

Cine a parcurs drumul dintre Simeria şi Uroi nu a avut cum să nu observe că în zonă se lucrează...

Succes în „inferioritate numericã”

Handbalistele de la Cetate Deva au câştigat la limită, scor 29-28 (15-16), partida de pe teren propriu cu CSM Ploieşti,...

Salariile compensatorii ale minerilor, sub semnul întrebării

În lipsa subvenţiei de la bugetul de stat, Compania Naţională a Huilei Petroşani este nevoită să suporte din propriile venituri...

Închide