ActualitateFlash

Spitalul din municipiul Hunedoara, tot mai aproape de a fi declarat spital-Covid

Sorina Popa

Se spune că de ce ţi-e frică nu scapi. Se pare că aşa se va întâmpla cu spitalul din mu­n­icipiul Hunedoara, care va deveni unitate Covid.
MESAGERUL HUNEDOREAN arăta la în­ce­putul acestei luni că există varianta ca spi­talul din Hunedoara să fie declarat spital-Covid. În aceste condiţii, aici vor fi trataţi doar pa­cienţii Covid, restul, non–Covid, fiind ne­voiţi să apeleze la serviciile medicale din Deva sau din alte spitale ale judeţului.

„Cred că este o greşeală”
Ieri, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a declarat într-o emisiune tv că are informaţii că ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, va da ordinul respectiv, astfel ca spi­talul din localitate să devină spital-Covid. El sus­ţinea la începutul lunii, că va fi un de­zastru dacă unitatea medicală din Hune­doa­ra va fi doar pentru bolnavii Covid.
„Zilnic, sunt sute de pacienţi care vin la spitalul nostru. Avem în municipiu 20.000 de pensionari. Ce vom face cu cei care se îm­bol­nă­vesc? Am discutat cu conducerea spita­lu­lui, cu şefii de secţii şi am decis să creştem numărul de paturi pentru bolnavii Covid, şi la ATI şi pe celelalte secţii. Şi am făcut asta. Mă suprinde decizia ministrului, de a transforma spitalul în unitate-Covid. Dacă va fi aşa, cred că este o greşeală. Avem secţia de Dializă, sunt zeci de bolnavi care vin la noi la dializă. Ei vor trebui să se ducă la spitalul din Deva, dacă aici nu vor mai putea să se trateze. Ce facem cu cei de pe Oncologie, Ginecologie, cu toţi cei internaţi aici? Spitalul Judeţean va fi sufocat, dacă cel din Hunedoara va fi închis pentru bolnavii non-Covid”, a spus edilul şef al municipiului Hunedoara.

„Cum ajung bolnavii la Deva?”
Managerul Spitalului municipal Hune­doa­ra, Radu Budae, susţine că va fi o mare pro­blemă dacă decizia ministrului va face din uni­tatea medicală pe care o conduce, uni­tate-Covid. „Cum vor ajunge bolnavii de la Hunedoara la Deva? Nu există transport în comun. Este vorba de zeci de mii de oameni. Nu ne putem juca cu soarta lor”, a afirmat ma­nagerul Radu Budae.

La Deva vor fi trataţi cei non-Covid
Contactat, prefectul de Hunedoara, Călin Marian, a declarat că a fost o discuţie pe tema declarării Spitalului din Hunedoara spital-Covid, dar încă nu există un ordin al ministrului Sănătăţii în acest sens.
„Se vrea ca spitalul din municipiul Hu­ne­doara să fie spital-Covid, pentru că numărul celor infectaţi cu noul virus creşte în judeţ. De aceea, aici vor putea fi internaţi bolnavii Covid, iar la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva să fie trataţi bolnavii non-Covid. La Deva nu vor mai fi cei Covid, în aceste con­diţii. La Hunedoara sunt în prezent 90 de pa­turi destinate pentru cei cu noul virus, dintre care 72 sunt ocupate. Iar paturile pentru ceilalţi bolnavi sunt 314, dintre care 149 sunt acum ocupate”, a declarat Călin Marian, prefectul de Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura