Spitalul din Lupeni oferă pacienţilor, începând cu acest an, un act medical bazat pe norme europene. Aproximativ 20 de milioane de lei au fost investiţi prin proiectul de modernizare, reabilitare şi dotare a instituţiei sanitare, din care peste 13 milioane reprezintă bani proveniţi de la UE. Cofinanţarea municipalităţii a însemnat peste 4,5 milioane de lei.
Ecografe 4D fix şi mobil, computer tomograf, radiologie dentară, mamograf, osteodensiometru, laborator de anatomie patologică şi dotarea cabinetelor din ambulatoriu pe fiecare specialitate sunt câteva din componentele programului european implementat în cadrul Spitalului Municipal Lupeni. Printre lucrările ce au fost executate se mai numără cele de termoizolare, reabilitare energetică, modernizare a instalaţiilor de încălzire şi iluminat, amenajare a unei platforme şi a unor grupuri sanitare pentru persoanele cu handicap, înlocuirea pardoselii şi automatizarea instalaţiei de oxigenare a cabinetelor. Potrivit reprezentanţilor administraţiei publice locale, proiectul a avut termen de finalizare anul trecut şi a vizat îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală.
Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan are parte de multe valuri în ultima vreme. Așa că…
Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…
Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…
O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…