Actualitate

Spitalul din Hunedoara, la un pas de acreditare

02 Spital Hunedoara  4339

Nicolle Ebner

 Bende Gavril Barna, managerul Spitalului municipal „Dr. Al. Simionescu“ din Hunedoara, şi echipa sa, a reuşit o performanţă ce a fost remarcată şi apreciată de însuşi ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. Ieri, în prezenţa ministrului, a fost inaugurată noua clădire a Secţiei de boli infecţioase şi contagioase, proaspăt ieşită din reparaţii capitale, investiţie în urma căreia spitalul din Hunedoara va fi inclus pe lista unităţilor spitaliceşti ce vor fi acreditate, în 2010.

Circuite, dotări şi saloane, după normativele UE
Clădirea Spitalului de boli contagioase şi infecţioase a fost dată în folosinţă în anul 1957 iar până în 2006, lucrările de reabilitare au constat în mici cârpeli sau câte o zugrăveală izolată, prin care se încerca mascarea pereţilor mâncaţi de igrasie sau vechime. În 2006, clădirea a intrat într-un proiect de reparaţii capitale, care s-au încheiat la sfârşitul anului trecut, a căror valoare se ridică la suma de 1,5 milioane euro, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat. Pornind de la acoperiş, parter, două etaje, saloane, circuite, toate după normativele Uniunii Europene. În urma acestor reparaţii, dar şi a dotării cu aparatură performantă, Spitalul municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara este acreditabil, conform normelor UE. Ieri, la recepţia lucrărilor a participat şi ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, aflat în judeţ cu ocazia învestirii în funcţie a noului prefect, Attila Dezsi. „Ministrul a spus că este o infrastructură sănătoasă, că investiţiile au fost executate corect, şi că în cursul anului 2010 va demara un program pilot, care va cuprinde câteva spitale în vederea acreditării, iar în acest proiect va fi inclus şi Spitalul municipal Hunedoara”, afirmă managerul unităţii sanitare, Bende Gavril Barna.

„Hotel” cu 100 de locuri
Clădirea este dotată cu centrală termică, ce-i conferă autonomie din punct de vedere al producerii agentului termic, apei calde şi a aburului tehnologic. Spălătoria proprie este dotată la rândul ei cu utilaje industriale de ultimă oră iar circuitele nou înfiinţate nu permit intersectarea rufelor murdare cu cele curate şi călcate. Nou-nouţă este şi bucătăria clădirii, care are o capacitate de aproape 100 de paturi. „Clădirea are un centru de boli infecţioase cu 53 de paturi, o secţie cu cinci paturi pentru HIV-SIDA, secţia de pneumoftiziologie are 25 paturi şi compartimentul dermatologie opt paturi, toate cu circuite funcţionale separate, proprii. Tot ce înseamnă boală infecţioasă sau contagioasă este într-o singură clădire, dar pe secţii separate. Saloanele au două sau trei paturi, cu grup sanitar propriu, şi au fost înfiinţate şi câteva rezerve”, menţionează managerul spitalului din Hunedoara. Dacă alte spitale din ţară percep taxe diferite pentru condiţiile hoteliere deosebite oferite în rezerve, la unitatea din Hunedoara, această diferenţiere nu este valabilă, deoarece se oferă tuturor pacienţilor aceleaşi condiţii hoteliere, la standard european.

Primăria Hunedoara a făcut credit pentru echipamente medicale
Ar mai fi un singur impediment, care amână, temporar, finalizarea în procent de 100 la sută a investiţiei. Vechea instalaţie electrică nu făcea faţă consumului noilor şi multelor utilaje industriale cu care a fost dotat spitalul. Prin urmare, se lucrează intens la aducerea unei surse suplimentare de alimentare cu energie electrică, de la o distanţă de 600 de metri. Lucrările sunt în derulare iar cheltuielile sunt asigurate de la bugetul local al Primăriei Hunedoara. Nu este singurul sprijin financiar acordat de consiliul local spitalului din localitate. La începutul lunii decembrie, Consiliul Local Hunedoara a aprobat contractarea unei finanţări rambursabile interne, în valoare de 3.998.400  de euro, pentru achiziţionarea în leasing a unor echipamente medicale pentru Spitalul Municipal „dr. Alexandru Simionescu”.

One thought on “Spitalul din Hunedoara, la un pas de acreditare

  • Desi acum exista si-n Romania posibilitati reale de a preveni infectiile nozocomiale ale personalului din spalatoriile de rufe ale spitalelor sau (mai periculos si cu o arie de raspandire si mai extinsa) a spalatoriilor de rufe care deservesc spitalele , nu exista decat o echipa de manageri care a inteles importanta folosirii lor .
    Ma refer aici la utilizarea SACILOR SOLUBILI IN APA CALDA , singura solutie prin care personalul spalatoriilor de rufe nu mai intra in contact cu „inventarul moale” infectat in urma actului medical .
    Aceasta echipa care merita toate laudele este cea care conduce destinele POLISANO .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura