ComunitateFlash

Spitalul din Hunedoara, cel mai bun dintre spitalele municipale din România

04-Stefan-Nicusor-Eduard-spital-hunedoara-hd-21Magdalena Şerban

Statisticile aferente anului trecut şi indicatorii realizaţi vor aduce Spitalului Municipal „Dr. Al. Simionescu“ din Hunedoara un contract cu Casa de Sănătate mai mare cu 15 procente în 2015. Mai mult, cifrele atinse în 2014 au propulsat instituţia medicală pe prima poziţie în rândul spitalelor municipale din ţară. De altfel, raportat la istoricul unităţii, se poate spune că până în prezent, nu s-au mai înregistrat niciodată asemenea performanţe manageriale.

„Contractarea cu CJAS se face pe baza unor indicatori, dintre care cei mai importanţi sunt durata medie de spitalizare şi complexitatea cazurilor. Aici am stat foarte bine, anul trecut. Este clar că nu intră în discuţie clinicile universitare, dar rezultatele noastre din 2014 ne situează pe cel mai bun loc printre celelalte unităţi medicale municipale din ţară, depăşindu-le cu mult pe cele din judeţ. În astfel de condiţii, şi valoarea contractuală cu Casa de Sănătate va creşte cu 15 la sută. Este o formulă matematică ce include numărul de paturi, durata de spitalizare, tariful pe caz şi indicele de complexitate a cazurilor, generând suma ce se poate contracta”, susţine ec. Nicuşor Ştefan (foto), managerul Spitalului Municipal „Dr. Al. Simionescu“ din Hunedoara.
Acesta consideră că noul plus contractual va permite acoperirea deficitului acut de personal, dar şi creşterea calităţii serviciilor la spitalul hunedorean. Pe de altă parte, încă rămân o durere sumele alocate, anual, serviciilor ambulatorii din Policlinică şi celor de laborator. Însă, de departe cel mai mare consumator de resurse este spitalul, unde 15 procente adăugate la venituri se resimt din plin şi sunt binevenite, mai ales în condiţiile în care numai în luna martie a anului curent, spitalizarea continuă contractată cu CJAS s-a depăşit cu 30 la sută, iar cea de zi, cu 20 la sută. Echivalentul în bani înseamnă aproximativ 700.000 de lei, sumă care rămâne în spinarea instituţiei sanitare, nefiind decontată de CJAS. „Doresc să mulţumesc în special medicilor, precum şi întregului personal medical şi administrativ, care s-au conformat, de fiecare dată, cerinţelor noastre manageriale, cu privire la respectarea indicatorilor în paralel cu protocolul spitalicesc”, mai spune managerul spitalului hunedorean.

14 comentarii la „Spitalul din Hunedoara, cel mai bun dintre spitalele municipale din România

  • Ca sunt medici de toata jena si care trateaza pacientii in cabinetele particulare, contra cost…nimic?

  • Da asa este spitalul din Hunedoara este cel mai bun si va rămâne asa si va deveni si mai bun. Felicitări administrației si personalului !!!!!

  • pai daca este asa sa fie intr un ceas buunnnnn! multumim si noi personalului medical si speram la mai bineee!

  • Ce nu am înțeles și nu cred ca pot înțelege de ce sau montat atâtea aparate de aer condiționat pe fațada clădirii iar bolnavii mor de cald în saloane…bani aruncați pe fereastră…

  • Da nu am ce spuna … nu mai laude,, mam ales cu hepatita C

  • Sunt fericita si m-am convins ca avem un spital performant,dar oare a cui este meritul?(D-l.doctor BENDE cumva?).

  • Sa va fereasca Dumnezeu sa ajungenti intr-un spital asa de performant.Ar trebui sa va cumparati cea mai mare parte din medicamentele necesare si a consumabilelor. De fapt ziaristii aserviti ar merita o ”experienta” sa simta pe pielea lor daca e adevarat ce scriu….

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura