Categories: Comunitate

Spitalul din Brad a fost salvat de datorii de către Guvern

Magdalena Şerban

Arieratele au dat peste cap sănătatea economică a mai multor spitale din ţară. Diminuându-se contractele cu Casa de Sănătate, din cauza reducerii numărului de paturi alocate, unele instituţii medicale au avut ceva bătăi de cap în a-şi achita datoriile către furnizori. Este şi cazul Spitalului Municipal Brad, a cărui conducere a reuşit să ajungă la liman cu restanţele.

S-au achitat arieratele
Deoarece Spitalul Municipal Brad asigură servicii medicale pentru partea nordică a judeţului Hunedoara şi chiar pentru bolnavii din judeţele limitrofe, doar 35 la sută dintre pacienţii instituţiei fiind locuitori ai municipiului Brad, s-a ajuns în situaţia în care volumul prestaţiei trecuse cu mult peste bugetul lunar alocat unităţii sanitare. Acest lucru a dus la datorii. În special, furnizorii de medicamente reclamau facturi restante, iar banii abia dacă ajungeau pentru salariile cadrelor medicale şi auxiliare de aici. La fel de greu era şi cu achitarea utilităţilor. Într-o astfel de apăsare financiară, administraţia publică locală a cerut sprijin din partea Guvernului Ponta, pentru ca activitatea medicală să reintre pe un făgaş normal.
Iar sprijinul nu a întârziat să apară, acordându-se 2.200.000 lei pentru achitarea facturilor restante, înregistrate de spital. „Fără implicarea şi intervenţia primarului Florin Cazacu, ne blocam de tot. De asemenea, fără aceşti bani alocaţi de Guvern nu puteam să ne mai facem treaba, aşa cum trebuia. Acum avem achitate toate arieratele. Reducându-se contractul cu Casa de Sănătate la jumătate şi reîntregindu-se salariile, plus scăzând tariful acordat pe pat, ne-am dezechilibrat financiar. De asta am ajuns îndatoraţi”, a arătat Florin Jurca, managerul Spitalului Municipal Brad.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

12 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

12 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

12 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

12 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

12 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

13 ore ago