Spitalul devean poate primi 350 de bolnavi cu noul virus

Adriana Năstase

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea (foto), susţine că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva capacitatea de internare pentru bolnavii de COVID-19 a ajuns la 350 de paturi. În prezent, aici sunt aproximativ 200 de pacienţi infectaţi cu noul virus.
„Putem spune că astăzi capacitatea a crescut la circa 350 de paturi, iar numărul persoanelor bolnave este sub 200. Deci, peste 150 de paturi sunt în aşteptare în condiţiile în care – sper să nu fie cazul – vor fi mai multe îmbolnăviri în perioada următoare“, a spus Oancea.
Edilul şef a menţionat că ţine legătura zilnic cu comandantul militar al spitalului şi a apreciat că „lucrurile sunt ţinute sub control“ de echipa de conducere a unităţii sanitare.
„Lucrurile sunt stabilizate, s-au creat circuitele necesare. S-a rezolvat şi problema cazării cadrelor medicale. Nu au fost creşteri exponenţiale care să ducă la blocaje ale activităţii spitalului“, a apreciat primarul municipiului Deva.
Din 8 aprilie 2020, spitalul devean este condus de medici militari. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat recent la Deva că nu ştie până când va menţine o conducere militară aici, pentru că lucrurile merg bine şi nu e momentul să schimbe ceva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

o zi ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

3 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

3 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

3 zile ago