Categories: Actualitate

Spectrul tiraniei

Volodia Macovei
Într-o ţară în care, chiar dacă s-au luat decizii dintre cele mai aberante, chiar dacă presiunea boierilor din politică, îngrăşându-se lacom pe spinarea cetăţeanului onest, a devenit de nesuportat, iar corupţia s-a transformat în regulă de existenţă la putere, doi politicieni se consideră atât de tari, încât ameninţă, fiecare de partea lui, că vor scoate oamenii în stradă. Dialogul acesta este nu numai uluitor, prin inepţia sa, ci mai ales umilitor. Umilitor, pentru că aceste două personaje consideră poporul român un bun al clasei politice româneşti.
Într-un joc absurd cu vorbele, dar şi cu nervii românilor, preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele executiv al PSD Liviu Dragnea, au apărut în aceste zile ca doi titani zburliţi, cocoţaţi deasupra României şi ameninţându-se cu valuri de mulţime înfierbântată scoasă la luptă, în stradă. Pe de-o parte, preşedintele Băsescu, ţinând strâns de lupta sa împotriva introducerii, din aprilie, a celor şapte eurocenţi în plus la carburanţi, a găsit de cuviinţă să arate cu degetul mulţimii: „Pentru că ştiu că este o mare minciună, eu îi voi chema pe români să se apere în stradă, în mitinguri, pentru că eu pot demonstra şi am demonstrat că nu este necesar. Este un abuz”. De cealaltă parte, stârnit în marea sa aroganţă social-democrată de fiţe, liderul PSD Liviu Dragnea s-a zburlit şi el: „Domnul Băsescu am văzut că dă foarte multe lecţii, am văzut că incită şi la violenţă şi la dezordine socială. Îl aştept. De-abia îl aştept să cheme lumea în stradă, că poate chemăm şi noi şi poate tranşăm lucrurile acolo, dacă tot… Să nu creadă el că ne sperie”.
Ce înseamnă aceste atitudini de stăpâni de sclavi, într-o ţară sărăcită tocmai datorită perversităţii şi opresiunii disimulate ce a marcat drumul politic din ultimul sfert de secol? Atât de mult să fi alterat puterea mintea marilor lideri, încât nu-şi mai cunosc limitele, măsura poziţiilor pe care le ocupă?
Acest dialog belicos, umilitor, repet, pentru noi toţi, cei care îi suntem spectatori neputincioşi, arată că speranţa în normalizarea politică a României este deşartă, că visul puterii nu este cel specific democraţiei, ci este visul tiranilor, acela de a mânui fără limite un popor de supuşi. Îngrozitor de departe se duce lumea liberă!

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie dă con­ce­dii medicale cum do­rește inimioara ei. Zvo­nerii au…

11 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok Băneasă, inventator Pentru că toate cele şase invenţii şi programe ale Academiei Inventcor…

11 ore ago

Bulina neagră

R.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

11 ore ago

Proxenet din Petroșani – în pușcărie pentru că n-a achitat daunele victimelor

Individul aflat în Penitenciarul Deva a fost condamnat de către o instanță din Alba Iulia…

11 ore ago

Parteneriat între Hunedoara și China

Ieri, într-o superbă zi de toamnă, cu lumina blândă a soarelui și un cer senin,…

11 ore ago

Au găsit o grenadă

Ieri, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, echipajul pirotehnic din cadrul…

11 ore ago