Comunitate

Spectacole, spectacole, pe scena teatrului din Petroșani

Adriana Năstase

Nici un sfârșit de săptămână fără un spectacol pe scena teatrului din municipiul Petroșani. Astfel, actorii Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani vă invită sâmbătă, 14 mai 2022, de la ora 18.00, la spectaco­lul „Paracliserul” de Marin Sorescu, cu Daniel Cergă, în regia lui Constantin Radu Tudosie.

Relația omului cu Divinitatea
„Paracliserul” este o tragedie în trei tablouri, scrisă de Marin Sorescu și publicată în cadrul trilogiei dramatice intitulată „Setea muntelui de sare”.
Opera lui Marin Sorescu este una de­o­sebit de complexă și analizează relația omului cu moartea și Divinita­tea. Ast­fel, personajul principal par­curge un traseu spiritual, cu etape ini­ți­atice, care au drept scop înțele­gerea multitudinii de simboluri ale lumii în care a intrat”, spun artiștii din Petroșani.
Prețul unui bilet este de 20 sau 25 de lei în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii benefi­ciază de reducere 50 la sută.

În căutarea baghetei magice
Apoi, duminică, 15 mai 2022, de la ora 12.00, cei mici și nu numai, sunt așteptați la spectacolul „Misterele Magiei”, cu Valentin Neacșu.
Un spectacol interactiv pentru în­treaga familie, cu elemente de magie și efecte speciale integrate într-o poveste în care îl întâlnim pe ma­gician călătorind într-o lume de mis­ter, în căutarea baghetei magice.
Un personaj îndrăgit apare în pei­saj, pentru a-i face cunoscut peri­colul în care se află lumea copiilor și vi­sele lor, arătându-i calea Magicia­nului.
În ritmul fanteziei, umorului, cânte­celor subtile și muzica inovatoare, acest spectacol vine cu un aer proas­păt și nou în această lume falsă și lipsită de modele.
Prețul unui bilet este de 8 lei pentru copii și de 10 lei pentru adulții în­soțitori.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura