Categories: Comunitate

Spectacol al Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean“, de Ziua Îndrăgostiţilor

Oana Mihnea

Mâine, vineri, 12 februarie a.c., Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean“ al judeţului va susţine un spectacol de excepţie la Centrul Cultural „Ion Manu“ din Otopeni, cu ocazia zilei în care se serbează dragostea. Spectacolul va începe la ora 18.00, intrarea este liberă, iar pe scenă vor urca alături de membrii ansamblului hunedorean, nume mari ale folclorului românesc.
„…de Dragobete“ a ajuns la ediţia a XIV-a şi este un moment artistic organizat de Primăria Otopeni, Salamandra Group, Televiziunea Română, în parteneriat cu Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean“. Spectacolul va fi transmis de TVR, în cadrul emisiunii Tezaur Folcloric. Artiştii vor fi acompaniaţi de orchestra ansamblului hunedorean, condusă de dirijorul George Câlţea, scenografia aparţine Marianei Lemneaţă, coregrafia lui Mircea Resiga, şi nu în ultimul rând, atmosfera de sărbătoare va fi întreţinută de dansatorii profesionişti ai ansamblului. „Pentru noi este cel mai de amploare eveniment la care am fost invitaţi să participăm. Lucrul acesta se datorează muncii noastre, a întregii echipe, depuse de-a lungul anilor, a dragostei faţă de folclor şi a mândriei cu care l-am promovat mereu prin cântec, port şi dans. Este meritul tuturor colegilor mei, cărora le mulţumesc pentru sprijin şi colaborare, dar şi a Consiliului Judeţean Hunedoara, care ne susţine din punct de vedere financiar pentru a ne putea desfăşura activitatea. De asemenea, în cadrul spectacolului de vineri, atât eu, cât şi Ovidiu Olari şi Ovidiu Homorodean, vom susţine un moment artistic în memoria îndrăgitului interpret de muzică populară Drăgan Muntean. Vom cânta fragmente din 12 cântece din repertoriul lui“, a declarat Cristian Fodor, managerul Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean“.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

10 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

10 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

2 zile ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago