Categories: Comunitate

SPECT-CT la spitalul judeţean din Deva

Magdalena Șerban
Spitalul Județean de Urgență Deva va pune în circuit un echipament me­dical crucial în examinarea multor afecțiuni. Este vorba de SPECT-CT, o investigaţie de diagnostic avansat, care combină tomografia compute­rizată cu emisie de fotoni unici (SPECT) cu tomografia computeri­zată (CT). Această tehno­logie hibridă permite obţinerea unor informaţii precise despre funcţionarea corpului, ajutând la stabilirea unui diagnostic corect.

Dotare de top
„Este un echipament inclus în pro­iectul cu Oncologia, fiind un demers rea­lizat cu fonduri nerambursabile. S-a finalizat licitația, s-a făcut și achiziția și urmează să parcurgem etapele ce țin de pașii legali. Ne dorim să-l punem în circuitul medical cât mai curând. Valoa­rea intregrală a proiectului este de circa 5 milioane de euro, din care SPECT-CT însumează 1 milion de euro. Imaginile captate pe Gamma Camera (SPECT) care oferă date în special func­ționale se suprapun achiziției tomografice (CT) care oferă date morfologice. Această metodă de investigare este una dintre cele mai utilizate în depistarea precoce a metastazelor osoase”, a precizat directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron (foto).

Info
Investigațiile imagistice de medicină nucleară de tip SPECT-CT sunt nein­vazive, nedureroase și permit diagnos­ticarea unei game complexe de afec­țiuni. Această investigaţie este reco­man­dată pentru diagnosticarea şi mo­nitorizarea afecţiunilor oncologice, neuro­logice, cardiovasculare, endocrine şi ortopedice. Printre cele mai frecvente indicaţii se numără evaluarea durerilor articulare sau osoase, detectarea frac­turilor şi artritei, greu de observat prin alte metode, monitorizarea leziunilor unui cancer osos şi detectarea precoce a metastazelor osoase. De asemenea, SPECT-CT este folosit pentru evaluarea perfuziei miocardului, mai ales în caz de boală coronariană, şi a viabilităţii mio­cardice după un infarct miocardic acut. În endocrinologie, scintigrafia tiroidiană şi paratiroidiană sunt esenţiale pentru diagnosticul şi monitorizarea bolilor precum hipertiroidismul sau hiperpa­ratiroi­dismul, contribuind la localizarea nodulilor tiroidieni şi paratiroidieni. Alte indicaţii ale SPECT-CT includ detec­tarea preoperatorie a ganglionului lim­fatic santinelă în cancer mamarsau în me­lanom, excluderea tromboembolis­mului pulmonar şi diagnosticarea limfe­demului. În urologie, SPECT-CT evalu­ează funcţia renală în nefropatii tubulo-interstiţiale. Neurologia şi Neurochirur­gia folosesc această investigaţie pentru a diagnostica boala Parkinson, boala Alzheimer, epilepsia şi traumatismele cerebrale, precum şi pentru identifi­carea unor tumori cerebrale primare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii de serviciu că un per­sonaj din zonă se dă de ceasul morții, să…

15 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…

15 ore ago

Bulina neagră

F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.

15 ore ago

Mai puțini funcționari în primării, în prefecturi, mai puțini polițiști locali. Mai puțini

Guvernul Bolojan a propus două or­do­nanțe de urgență pentru promovarea tă­ie­rilor din administrație și lansarea…

15 ore ago

Tineri reținuți după ce au furat o mașină și apoi au abandonat-o pe câmp

Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…

15 ore ago

Hoț din magazine, prins cu mezelurile dosite în borsetă

S-a întâmplat la Petrila, într-un super­market, unde individul a fost o­prit pentru control de agenții…

15 ore ago