Categories: FlashSport

Specialişti la triplusalt

Ciprian Marinuţ

Sportivii de la C.N.S.- C.S.S. „Cetate” Deva au cucerit titlurile de campioni naţionali de juniori I în proba de triplusalt, atât la feminin, prin Andreea Todereanu (foto), cât şi la masculin, prin Raul Bidescu. Todereanu, care a obţinut şi medalia de argint la săritura în lungime, are şanse de a participa la Campionatul Mondial din Canada.

Încurcaţi de vreme

Atleţii deveni au fost „specialiştii” probelor de triplusalt ale Campionatului Naţional al cluburilor sportive şcolare, desfăşurat în week-end, la Bucureşti. Andreea Todereanu şi-a onorat statutul de favorită şi a câştigat detaşat titlul de campioană naţională, iar Raul Bidescu a devenit pentru prima dată în cariera sa, campion al acestei probe extrem de tehnice. Sportiva antrenată de Nicolae Alexe a reuşit un „zbor” de 13.02 metri, devenind campioană, cu o performanţă mult mai bună decât a sportivei de pe locul doi, care a sărit numai 12,43 metri. În plus, Andreea a obţinut medalia de argint la săritura în lungime, cu un salt de 5, 77 metri. „Medalia e importantă, întrucât demonstrează o dată în plus, că Andreea e cea mai bună din România la această probă. Ne-am fi dorit un zbor mai lung, în jur de 13.30, pentru a demonstra Federaţiei că Andreea merită să meargă la Mondiale, însă ne-a încurcat vremea. A fost vânt şi început de furtună, iar Andreea a avut cel puţin patru sărituri depăşite”, a afirmat antrenorul Nicolae Alexe. Despre Raul Bidescu, care a luat aurul cu un salt de 14,53 metri, antrenorul Nicolae Alexe spune că nu are pretenţii de mondiale. „Câştigarea titlului de campion naţional e o performanţă deosebită pentru Raul, care se află la primul succes din cariera sa. Însă, la băieţi, baremul de mondiale e undeva în jur de 15.60, aşa că Raul mai are mult de muncă”, a spus Alexe.

Decizia aparţine Federaţiei

Andreea Todereanu are nevoie de o performanţă competitivă pe plan mondial, pentru a primi biletele pentru Campionatul Mondial din Canada, de la Federaţia Română de Atletism. „Baremul de calificare la mondiale e de 12,90 metri, iar Andreea l-a depăşit de mai multe ori. Însă, deplasarea în Canada e foarte costisitoare, iar Federaţia va selecţiona în lotul care va participa la Mondiale doar sportivii şi sportivele cu şanse la primele locuri. De aceea, pe lângă îndeplinirea baremului, Andreea trebuie să demonstreze, printr-o săritură valoroasă, că se poate bate la medalie. Mai are o şansă la Campionatele Internaţionale ale României, care vor avea loc la Constanţa, în 4 iunie. Totuşi, indiferent de rezultatul de la Internaţionale, Andreea e vizată pentru a merge la Mondiale”, a precizat antrenorul Nicolae Alexe.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că a în­ceput bătălia pentru un post important, politic, pe…

27 de minute ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a avut un vis și l-a împlinit, să…

4 ore ago

Bulina neagră

C.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost acuzat de agresiune domestică și riscă chiar…

4 ore ago

„Spartanii” care au atacat cu pari, cărămizi și bucăți de asfalt o patrulă, condamnați definitiv

S-a întâmplat în toamna anului 2023, în Călan, unde trei membri ai aceleiași familii –…

4 ore ago

Familie din Deva, terorizată de un boschetar drogat cu aurolac

Individul fusese condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare pentru lovire, hărțuire, dar…

4 ore ago

Din nou pe culmile lumii. INSEMEX Petroşani, prezent la reuniunea Federaţiei Europene a Inginerilor în domeniul explozivilor – EFEE din Marea Britanie

Magdalena Șerban Recent, la Manchester (Marea Bri­ta­nie), s-au desfășurat cea de-a 25-a Adunare Generală și…

4 ore ago