Actualitate

Spărgătorii caselor de pariuri, judecaţi pentru furt calificat

 

       Dosarul se judecă la Târgu Jiu cu autorii în stare de arest preventiv. Printre cei trei învinuiţi din Petroşani se află şi un tânăr care a participat la jefuirea unui cazino din municipiul respectiv.
Cei trei tineri din Valea Jiului sunt învinuiţi de furt calificat, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce spărgeau o casă de pariuri din Gorj. Aceştia vor ajunge în faţa judecătorilor gorjeni săptămâna viitoare, pe 11 septembrie a.c., când a fost stabilit şi primul termen de judecată în dosar. Mihai Andrieşescu, Laurenţiu Stroe şi Daniel Csiszer, toţi din Petroşani, se află în Penitenciarul Craiova şi au încercat fără succes de mai multe ori să-i convingă pe judecători că pot fi lăsaţi în arest la domiciliu sau control judiciar. Tinerii ar fi furat 16.000 de lei de la o casă de pariuri din Tg. Jiu, şi au fost prinşi în flagrant de un poliţist aflat în timpul liber. Acesta a auzit zgomotul făcut de spargerea geamului casei de pariuri şi alarma. A mers să vadă ce s-a întâmplat şi a văzut că trei persoane echipate cu cagule şi glugi pe cap alergau către un autoturism. Poliţistul şi-a anunţat colegii şi împreună cu aceştia a pornit în urmărirea suspecţilor. Hoţii au fost prinşi, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate de poliţişti.(Maximilian Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura