Un tânăr de 22 de ani din Simeria, Ovidiu Olteanu, a fost reţinut de către poliţişti. El este acuzat că a comis mai multe furturi în perioada aprilie- septembrie 2009. Potrivit poliţiştilor, el a sustras obiecte şi bunuri din mai multe autoturisme, dar şi din societăţi comerciale din municipiu. El prefera îndeosebi casetofoanele din maşini, dar fura şi alcool, cafea, bani sau alimente din magazine. Metoda pe care o folosea pentru pătrunderea în autoturisme şi societăţi era spargerea butucului uşii. Potrivit poliţiştilor, acesta a comis cel puţin cinci spargeri şi a creat un prejudiciu de 5.000 de lei. În urma investigaţiilor, tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere. Instanţa Judecătoriei Deva a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. În prezent, bărbatul se află în arestul Poliţiei Deva. Cercetările vor continua, pentru a se putea proba întreaga sa activitate infracţională. Tânărul este recidivist, el mai fiind cercetat tot pentru furt. (N. Popa)
Există piese vestimentare care nu au nevoie de introducere. Intri într-o cameră, iar privirea celorlalți…
Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde cârcotașii susțin că angajații unei administrații…
Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…
Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…
Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…
Mobilizare masivă a forțelor de ordine în această dimineață. Polițiștii hunedoreni, sub coordonarea structurilor centrale,…