Categories: Actualitate

Sora unui bărbat din Turdaș l-a dat dispărut la Poliție, după ce nu a mai vorbit cu el de 7 ani

Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, domiciliat în comuna Turdaș, a fost dat dispărut de către sora acestuia, care locuiește în Germania. Femeia nu a mai reușit să ia legătura cu fratele său încă din anul 2015.

Evident, activități specifice
„În data de 19 august 2022, în jurul orei 13:10, Poliția municipiului Orăștie a fost sesizată de o femeie domiciliată în Germania, cu privire la faptul că, din cursul anului 2015, nu a mai ținut le­gătura cu fratele său, Doroga Doru (foto), în vârstă de 45 ani, care are domiciliul în comuna Turdaș, judeţul Hunedoara. Femeia a susţinut că băr­batul s-ar putea afla în judeţul Bistrița Năsăud, pe raza comunei Nușeni, nemai­fiind prezent la domiciliul său din anul 2015. Din verificările efectuate, poli­ţiştii au stabilit că bărbatul a mai fost plecat în mod voluntar de la do­miciliu, revenind, însă, ulterior. Din mo­mentul primirii sesizării, poliţiştii hu­ne­do­reni au demarat activităţi specifice în scopul depistării bărbatului, care a fost dat în urmărire naţională”, a declarat comisar șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Bărbatul prezintă următoarele semnalmente: înălțimea de 1,90 m, păr șaten-deschis, cu cărare pe mijloc, ochi căprui-verzui, greutate aproximativ 90 kg., mustață de culoare castaniu-deschis. Poliţiştii continuă activităţile investigative şi de căutare şi le solicită tuturor celor care deţin informaţii utile depistării celui în cauză să apeleze Poliţia la numărul unic de urgenţă 112. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

2 zile ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

3 zile ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

3 zile ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

3 zile ago