Categories: Comunitate

Şomajul printre tineri creşte alarmant

Magdalena Şerban

Şomajul în rândul tinerilor ar putea ajunge, în 2013, la o valoare de 25 la sută, ceea ce ar reprezenta „pragul de alarmă“ al acestui indicator pentru cei care au absolvit o formă de şcolarizare, a declarat vineri, la Deva, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu (foto).

Aceasta a participat la Bursa Locurilor de Muncă desfăşurată vineri în mai multe localităţi din judeţ. Câmpeanu a arătat că, în prezent, România se află sub media europeană în ceea ce priveşte şomajul tinerilor, ţara noastră înregistrând acum un indicator de circa 23,8 la sută. „Probabil că pe măsură ce tinerii absolvenţi care nu au luat bacalaureatul se vor înscrie la şomaj, această cifră ar putea ajunge la 25 la sută, ceea ce este pragul de alarmă în ceea ce priveşte şomajul în rândul tinerilor. Chiar dacă la nivel de ţară, suntem sub media europeană, în ţară, sunt judeţe unde şomajul tinerilor este mare, şi mă refer la zona Moldovei şi zona de sud“, a spus ministrul Muncii. Mariana Câmpeanu a explicat că la nivelul ministerului pe care îl conduce, există preocupare pentru elaborarea unor programe menite să reducă şomajul la persoanele tinere, inclusiv pentru accesarea a cât mai multe fonduri europene prin programul „Garanţia pentru tineri“, ce se va aplica din ianuarie 2014 şi care are un buget de 8 miliarde de euro, la nivelul întregii Uniuni Europene. Programul european „Garanţia pentru tineri“ prevede ca în termen de patru luni după ce un tânăr a absolvit o formă de învăţământ, să i se găsească o formă de ocupare: fie să continue studiile, fie să participe la cursuri de recalificare, fie să fie angajat. În acest fel, se încearcă reducerea posibilităţilor ca tinerii să devină şomeri de lungă durată.
La Bursa locurilor de muncă, desfăşurată vineri, au participat peste 1.000 de hunedoreni, dintre care 118 au fost angajaţi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

6 ore ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

6 ore ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

6 ore ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

6 ore ago

Polițiștii investighează un conflict între două minore, în municipiul Deva. O adolescentă a fost transportată la spital

Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict iz­buc­nit între două adolescente,…

6 ore ago

Amendat că a aruncat deșeurile în Parcul Natural Lunca Mureșului

În contextul curățeniei de primăvară care se desfășoară în această pe­rioadă, Administrația Parcului Natural Lunca…

6 ore ago