Comunitate

Soluţiile pentru zonele miniere sunt ignorate

Maximilian Gânju

Activiştii de mediu din cadrul Greenpeace România susţin că producătorii de energie din cărbune, Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara, nu pot oferi muncitorilor din sectorul minier şi energetic pe bază de cărbune salarii şi condiţii de muncă decente.

„Cât timp statul român nu va propune alternative economice în regiunile miniere, nu va investi într-o tranziţie către noi oportunităţi de business local, nu va pregăti muncitorii din sectorul minier/energetic pe bază de cărbune pentru noi locuri de muncă, crizele şi protestele vor continua. Este necesară stabilirea unei viziuni pe termen lung, care să implice autorităţile locale şi centrale, mediul economic, sindicatele, comunităţile locale. Până atunci, vor avea de suferit muncitorii, care nu foarte încet, dar sigur, îşi vor pierde locul de muncă, mediul şi noi toţi, pentru că respirăm aer toxic“, a declarat Vlad Cătună, de la Greenpeace România.
Potrivit Greenpeace numeroase state europene deja prioritizează şi folosesc mai ales energie obţinută din surse regenerabile (soare, vânt), în condiţiile în care cărbunele nu mai este rentabil economic, iar exploatarea sa vine la pachet cu distrugerea mediului şi cu efecte dezastruoase asupra sănătăţii populaţiei.

2 comentarii la „Soluţiile pentru zonele miniere sunt ignorate

  • Termocentrala Paroseni este modernizata de JAPONEZI si indeplineste toate conditiile de Mediu si Termocentrala Mintia este moderna mai trebuie sa indeplineasca conditiile de Mediu . Daca se vor face investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan si schimbarea retelei de Termoficare in toata Valea Jiului atunci Complexul Energetic Hunedoara ar deveni rentabil fara datorii si pe profit , Vrem caldura si apa calda in toata Valea Jiului ca stam pe un munte de carbune (huila , carbune superior) !

  • Felicitari Valea jiului ! Se pare ca Dl. Ganju nu citeste presa din Valea Jiului. Ghita Olteanu a publicat niste articole si poze foarte frumoase deste terminarea si darea in functiune a Instalatiei de Desulfurare si slam dens. Dar si mai inainte electofiltrele isi faceau datoria si poluarea se incadra in cerintele celor de la mediu. Nu mai am incredere in cei de la Greenpeace Romania de cand cu opriorea lucrarilor la Drumu lu Basescu… Lucrarile au fost oprite dar taierile de padure NU !! Am vazut ca se taiau brazi tineri si se incarcau in niste masini agabaritice chiar de langa Complexul Cheile Butii, in toamna trecuta, in 2018. Regularizarea albiei Jiului NU trebuia facuta in inima Retezatului, la Izvoarele Jiului. Acum s-a trezit si Greenpeace cand SEN e pe butuci.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura