FlashPolitica si administratie

Soluţie pentru eliminarea câinilor vagabonzi din Deva

05 caini comunitari

Nicolle Ebner

În luna august, Primăria Deva scoate la licitaţie serviciul de ecarisaj. Conducerea primăriei consideră că externalizarea acestui serviciu, care urmează a fi făcut de o firmă de specialitate, este singura soluţie viabilă, pentru o perioadă determinată de timp.

Serviciul de ecarisaj, scos la licitaţie
În toamna anului trecut, Primăria Deva era la un pas de a înfiinţa Poliţia Animalelor – care să se ocupe şi de maidanezii din reşedinţa de judeţ, însă proiectul a fost zădărnicit de hotărârea prin care guvernul interzicea primăriilor să mai facă angajări. În aceste condiţii, prinderea câinilor vagabonzi a rămas tot în sarcina serviciului de ecarisaj din subordinea Primăriei Deva, însă eficienţa acestui serviciu lasă de dorit. Asta, şi din cauza unor deveni, care înţeleg greşit dragostea faţă de animale. „Ne-am confruntat cu tot felul de probleme. În multe dintre cartiere, angajaţii serviciului de ecarisaj erau întâmpinaţi cu ostilitate de locuitori, care ajunseseră să arunce cu tot felul de obiecte sau pungi cu gunoi, de la etaj, în hingherii veniţi să ridice câinii. S-a mers până acolo, încât oamenii primăriei erau înjuraţi şi bruscaţi de către cetăţenii care protejau câinii din jurul blocurilor”, declară viceprimarul Cosmin Costa.

Responsabilitate preluată de firma de specialitate
În consecinţă, Primăria Deva a decis să scoată la licitaţie serviciul de ecarisaj şi trecerea lui în domeniul privat. „În primele zile ale lunii viitoare, vom anunţa licitaţia pe SEAP, iar din septembrie, sperăm ca în Deva să acţioneze o firmă de specialitate. O astfel de metodă se aplică deja în câteva oraşe din ţară şi a dat rezultate foarte bune. Contractul va fi încheiat pentru o perioadă limitată de timp, firma urmând a presta servicii ori de câte ori este nevoie”, menţionează viceprimarul municipiului Deva. Potrivit acestuia, o firmă privată are tot interesul să adune cât mai mulţi câini, deoarece, veniturile se cuantifică în funcţie de numărul de patrupede prinse. Potrivit caietului de sarcini, firma va trebui să posede un adăpost omologat, şi să respecte legislaţia în domeniul protecţiei animalelor, responsabilitatea a tot ceea ce se întâmplă cu ele după ce sunt adunate de pe străzi, revenind firmei, în totalitate.
În şedinţa din luna august, Consiliul Local Deva va stabili şi cât este dispus să plătească pentru astfel de servicii profesioniste. La această oră, în Deva, sunt în jur de 700 de câini vagabonzi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura