Soluţia termoficării pe baza unor centrale pe peleţi, prezentată autorităţilor din Deva

Adriana Năstase

Soluţia termoficării prin utilizarea unor centrale care funcţionează pe bază de peleţi a fost prezentată, ieri, autorităţilor locale din Deva de către inventatorul Iuliean Horneţ şi deputata Anamaria Gavrilă (AUR), cei doi susţinând că implementarea acestui concept s-ar putea finaliza până în luna noiembrie şi ar costa circa 4,6 milioane euro.
Potrivit acestora, suma care ar trebui alo­cată pentru investiţie este mai mică decât cea estimată de autorităţi pentru montarea de cen­trale termice în şcoli, de aproximativ 6 mili­oane de euro, în condiţiile în care sistemul de termoficare ar putea acoperi atât cele 4.000 de apartamente care nu mai bene­fi­ci­a­ză de căldură, cât şi unităţile de învăţământ.
„Costul este sub 5 milioane de euro pentru tot oraşul. Propun ca aceste echipamente să fie montate la punctele termice sau în con­tai­nere, acolo unde aceste puncte termice s-au vândut. Eu pot face eficientizarea totală a dis­tribuţiei, nu mai trebuie alţi specialişti”, a de­cla­rat inventatorul Iuliean Horneţ, într-o confe­rinţă de presă.
El a arătat că materialul combustibil al cen­tralelor sunt peleţii produşi din biomasă, în ţară fiind circa 100 de producători iar cos­turile de încălzire sunt reduse.
„Peleţii pot fi produşi din tot ce arde. Adu­naţi din casă toate deşeurile, crengi, carton, plastic 20 la sută, oase, alte deşeuri, şi se poate face combustibilul necesar în familie. Cu 5 milioane de euro, municipiul Deva poate avea apă caldă şi căldură la discreţie iar peleţi se pot lua de oriunde”, a spus inventatorul.
Termocentrala Mintia
nu mai funcţionează
La rândul său, deputata AUR Anamaria Gavrilă a arătat că municipalitatea din Deva trebuie să găsească o soluţie convenabilă ca preţ pentru oraş, astfel ca toată populaţia să aibă acces la serviciile de termoficare cen­tra­lizată, în condiţiile în care termocentrala de la Mintia, furnizorul de agent termic, nu mai funcţionează.
În opinia sa, soluţia de termoficare propusă de inventatorul Iuliean Horneţ ar fi cea mai bună de pe piaţă.
„Este o soluţie despre care noi credem că este cea mai eficientă de pe piaţă. Sunt studii care atestă acest lucru. Vrem să spunem că sunt soluţii care se pot implementa iar dacă demarăm proiectele la timp, ele sunt fezabile. Răspunsul pe care l-am primit de la viceprimarii municipiului Deva este dacă pro­ce­dural vor avea timp să implementeze aceas­tă soluţie. Eu am spus şi administraţiei locale că acolo unde este voinţă este şi o cale”, a menţionat Anamaria Gavrilă.
Deputata AUR şi-a deschis ieri, la Deva, ca­binetul parlamentar, aici fiind aşteptaţi cetă­ţenii care au diverse probleme sau propuneri.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cum sa gospodaresti un oras cu responsabilitate.
    Orasul Deva are 35 Puncte Termice(PT) prin care se alimenta cu caldura si apa calda cei racordati la termocentrala Mintia. Sa oprit si nu o vor mai porni.
    Primaria a decis sa acorde prioritate elevilor si sa reabiliteze Punctul Termic (PT) 14 PI (putere instalata) 1,475 MWh cu centrale pe gaz alocand pentru acest mini termic astronomica suma de 6.000.000 euro. (ecoHORNET a instalat la BUZAU un PT de 1,575 MWh complet(centrale, puffere, boilere, pompe, cosuri de fum, avize, etc.) cu suma de 375.000 euro)
    ecoHORNET a propus primariei Deva instalarea a 20 MWh Putere Instalata (PI) cu un cost total de 5.000.000 euro. Puterea Instalata de 20 MWh asigura caldura si apa calda pentru toate cele 35 de puncte termice (inclusiv PT 14 de 1.475 MWh) ale orasului Deva.
    Constructia cazanelor ecoHORNET (confectii metalice si sudura) se vor produce de atelierele din DEva si imprejurimi, iar instalarea la cele 35 PT se va face de instalatorii Devei. Circa jumatate din suma alocata va ramane acasa la deveni. Ce parere aveti D-le Primar? D-lor Consilieri?, si voi dragi si inghetati deveni de acest proiect pur romanesc?.
    Pornind lucrarile la 1o.06.2021 vom fi gata la 30 noiembrie 2021.
    Legea va permite sa faceti atribuire directa in regim de urgenta pentru solutii inivative unice si brevetate.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago