Lucrările pentru construcția structurilor metalice și scenei de la Amfiteatrul roman din Ulpia Traiana Sarmizegetusa se desfășoară în această perioadă în Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, din comuna Sarmizegetusa, județul Hunedoara, în frumoasa Țară a Hațegului, anunță reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara.
„Proiectul derulat de Consiliul Județean Hunedoara are ca obiectiv restaurarea și conservarea monumentului antic, precum și punerea în valoare a acestuia.
În urma vizitei de astăzi din șantier, alături de colegii de la Consiliul Județean Hunedoara, de proiectant și constructor, am luat toate măsurile necesare pentru ca această investiție să fie una de excepție, un exemplu de bune practici în ceea ce privește punerea în valoare a monumentului istoric.
Datorită soluției propuse de proiectant, Institutul Național al Patrimoniului aflat în subordinea Ministerului Culturii, aceste structuri metalice nu afectează monumentul antic. Fixarea lor este în pământ, după ce arheologi de la Muzeul Național de Istorie al României și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva au săpat integral monumentul, iar punctele de sprijin nu afectează structura antică. În cadrul proiectului s-au executat și lucrările de restaurare a zidurilor antice: înlocuirea rostuielilor din ciment cu altele pe baza rețetelor antice și biocidarea elementelor litice.
După finalizarea investiției, Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa va reintra în administrarea Muzeului Civilizației Dacice și Romane”, spune Alin Țambă, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara. (A.N.)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…
Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…
Investiție de 31,6 milioane de lei pe DJ 687D. În zona de agrement Cinciș s-a…
În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…
Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…