Solidaritatea distrusă a României

Eroare tactică, operativă şi strategică a lui Traian Băsescu şi a partidului de guvernământ, prin marea bucurie afişată după câştigarea alegerilor din 2009. Acel devenit celebru „i-am ciuruit” se dovedeşte, în plan simbolic, o povară greu de depăşit pentru un partid al cărui preşedinte formal, Emil Boc, obişnuia să vorbească nu cu cetăţenii, ci mereu şi mereu cu „românii”. Ei bine, exact acel „românii” a fost ignorat cu nonşalanţă. Nu este vorba doar despre românii care şi-au dorit un Ţepeş întruchipat de Băsescu şi prin urmare, ne-au blagoslovit cu un lider despre care nu mai ştim ce să credem, un adept al loviturilor de imagine şi al improvizaţiei, unicul lider al unui partid, care pare să nu producă o alternativă pentru un om care-l trage în jos până la riscul dispariţiei de pe eşichierul politic. Doar mâna forte a lui Băsescu mai ţine construcţia PDL-UDMR-dezertori-minorităţi în picioare. Într-o ţară în care Constituţia chiar ar funcţiona, o altă majoritate parlamentară ar putea cere oricând învestirea unui nou premier.
Pe de altă parte, părăsind registrul strict tehnic, simbolistica nu poate fi ignorată. Toate campaniile electorale lucrează cu foarte multe simboluri, ce-i drept, din ce în ce mai rafinate. Poate doar viitorii alegători ai lui Dan Diaconescu să se mai lase prostiţi cu o poftă demnă de o cauză mai bună, dar populismul deşănţat nu poate fi ignorat. La această oră, solidaritatea românilor este – ca să folosesc un cuvânt pretenţios – deconstruită. Cu răbdare, în scopul de a-i conduce mai uşor, aşa cum spune preceptul latin. „Ciuruiţii“ s-au repliat şi le răspund celor care au votat Băsescu „vă meritaţi soarta…”. Profund inechitabil, dar furia este mult prea mare. O falie a fost deja creată. Apoi, au fost demonizaţi bugetarii, cei din cauza cărora ţara merge prost, ei sug sângele poporului. Ei şi pensionarii. Sistematic, diverse categorii sociologice, că altfel, nu ştiu cum să le spun, au fost asmuţite unele împotriva altora.
În plan politic, menţinerea acestui guvern, lipsit total de sprijin popular, este de natură să nu permită transmiterea unui mesaj de solidaritate, atât de necesar în vremuri de criză. Acel „yes, we can…” transmis de Obama ar fi de neimaginat în România lui Emil Boc. Opoziţia, ca reprezentant politic al „ciuruiţilor” şi posibilele ei soluţii de ieşire din criză sunt total ignorate, Boc considerându-se drept singurul deţinător al adevărului economic.
În următoarea perioadă, cred că valoarea supremă a românului, „descurcăreala”, se va manifesta la standarde ridicate…