Sport

Şoimul a „zburat” peste Retezat(ul)

Ovidiu Mănăstire

Şoimul Băiţa a obţinut cea mai categorică victorie a sezonului, învingând fără drept de apel, scor 3-0, pe Retezatul Haţeg, în derbiul etapei a IV-a. Echipa lui Elek Szemely a marcat un gol în debutul partidei şi a decis soarta derbiului în finalul meciului.

Avantaj stabilit de la punctul cu var
Considerate două favorite ale Ligii a IV-a, Şoimul Băiţa şi Retezatul Haţeg nu avuseseră prestaţii deosebite în primele trei runde. Mai mult, Retezatul, cu un meci restant, nu cunoscuse gustul victoriei. Duelul de la Crăciuneşti a început favorabil gazdelor, Roşca deschizând scorul în minutul 7, din penalti. Deşi au mai avut ocazii, gazdele nu au mai marcat în prima repriză, încheiată cu un avantaj la limită.

Retezatul, fără succes în acest campionat
În partea secundă, tot Şoimul a fost „vioara întâi”, iar jocul bun al alb-verzilor a fost răsplătit în final. Suciu a majorat diferenţa cu 10 minute înainte de ultimul fluier iar Stamatin a stabilit scorul final, în minutul 88. Un succes clar pentru Băiţa, care o urcă pe locul 5 în clasament, în timp ce Retezatul rămâne cu un singur punct, pe penultima poziţie. Echipa pregătită de Romulus Bobu poate obţine primul succes mâine, în partida restanţă din etapa a II-a, cu Aurul Certej, meci ce se va juca la Haţeg, de la ora 17.00.
ŞOIMUL BĂIŢA 3 (1)
Huzum – Kelemen (88 Cioran), A. Sevastiţa, Şoit, Petresc – Salamon (66 Stamatin), Chelariu, Benea (cpt), Ungur – Roşca (70 Uruci), Suciu (83 V. Sevastiţa). Antrenor: Elek Szemely
RETEZATUL HAŢEG 0
Cimporescu – Daj, Laslău, Simoneac (cpt.), Crişan – Aiojoaiei, Piţigoi, Vîrlan (85 Dăncescu), Pîrvu (71 Maier) – Vişan, Pop (81 Belei). Antrenor: Romulus Bobu
Au marcat: Roşca (7 – penalti), Suciu (80), Stamatin (88)
Arbitrii: Sergiu Stanca (Orăştie) – Roxana Haidiner (Tâmpa), Marius Coriu (Deva)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura