Şoimarii din zilele noastre – călători în timp şi spaţiu

Natalia Bumbac

În vremurile pe care le trăim, atât de tulburi şi imprevizibile, există oameni care reuşesc să-şi găsească un echilibru, oameni care îşi dedică întreaga viaţă unei singure pasiuni. Aceştia trăiesc printre noi urmându-şi visul, bucurându-se de fiecare reuşită şi dorind să împartă şi celorlalţi din experienţa lor. Este vorba despre cei interesaţi de viaţa păsărilor răpitoare, care de-a lungul timpului au fascinat prin frumuseţea şi puterea lor.
Şoimăritul nu a dispărut niciodată în România
Dorin Cărăbeţ (foto) este un tânăr din Deva, pasionat de viaţa păsărilor răpitoare şi în special de arta şoimăritului. „Desena păsări de dinainte să meargă la şcoală, reproducea pe foaia de hârtie fiecare mişcare pe care o face pasărea în zbor, aşa cum sunt benzile desenate”, ne-a mărturisit mama acestuia. A absolvit facultatea de biologie, iar în prezent tot timpul şi-l dedică acestor prieteni înaripaţi cu care a reuşit să lege o relaţie specială.
În 2009, împreună cu un grup de şase persoane din diferite oraşe din România, care aveau aceleaşi pasiuni, a înfiinţat Asociaţia pentru Şoimărit şi Protecţie a Păsărilor de Pradă „Peregrinus“. Scopul acestei asociaţii este de a salva şi reabilita păsările care au suferit diverse accidente şi ajutorarea lor pentru a se reintegra în natură. Un alt obiectiv a fost acela de a perpetua tradiţia şoimăritului, care, aşa cum susţine Dorin Cărăbeţ, „nu a dispărut niciodată în România. S-a menţinut datorită unor şoimari, care au transmis această artă din generaţie în generaţie. Şoimăritul a apărut la noi prin secolul al XII-lea şi s-a dezvoltat în toate provinciile româneşti. Şoimarii transilvăneni erau renumiţi în Europa şi erau invitaţi să antreneze păsările la curţile aristocraţilor. Din păcate, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, şoimăritul nu a mai fost practicat atât de intens, fiind oarecum dat uitării, iar noi prin ceea ce facem dorim să reînviem această tradiţie.”
Păsările răpitoare trebuiau distruse
O altă dificultate cu care se confruntă şoimarul din Deva este mentalitatea greşită a oamenilor vizavi de păsările răpitoare. Aşa cum ne spune chiar el, care a studiat această problemă. „Atitudinea oamenilor faţă de aceste păsări a rămas aceeaşi de prin anii ‘50. În acele vremuri păsările răpitoare erau considerate dăunătoare şi trebuiau combătute prin orice mijloace. A existat chiar o lege în sensul acesta. Am citit tratate de vânătoare în care era recomandat ca păsările de pradă să fie distruse. Oamenii nu şi-au dat seama de rolul pe care-l aveau răpitoarele în natură, acela de a selecta exemplarele bolnave dintr-o specie şi de a elimina de la reproducere tot ce este imperfect. În natură există un echilibru, care poate fi stricat prin intervenţia omului”, arată Dorin Cărăbeţ.
Limba păsărilor poate fi descifrată
Relaţia pe care Dorin Cărăbeţ o are cu păsările pe care le salvează şi le antrenează este una cu totul specială. Iar timpul petrecut alături de ele l-a ajutat să le cunoască atât de bine, încât am putea spune că le vorbeşte pe limba lor. „Păsările acestea sunt independente, în general sunt singuratice, nu au nevoie de ajutorul nimănui şi este foarte interesant cum poţi să creezi o relaţie cu ele. Este incredibil câte sentimente are pasărea, cât de bine observă lucruri şi cât de bine colaborează cu şoimarul. Chiar dacă va fi la un kilometru depărtare, ea va avea un ochi fixat pe mine, aliatul ei. Va şti să răspundă la comenzi inclusiv de la acea distanţă. Este ca un fir invizibil care mă leagă pe mine de pasăre”, ne-a mărturisit şoimarul.
Tot el ne-a mai spus „eu văd păsările ca pe nişte profesori, de la care am încă multe de învăţat. În această relaţie nu doar pasărea învaţă de la om, ci şi omul are multe de învăţat de la pasăre. Inevitabil te duc pe locuri înalte, iar pentru a putea să lucrezi cu ele trebuie să urci cât mai sus, pe clădiri, pe dealuri, chiar şi în copaci dacă este nevoie. Trebuie să îţi înfrângi diferite temeri, pentru a face faţă provocărilor la care te îndeamnă ele, trebuie să ai o condiţie fizică foarte bună, pentru a putea ţine ritmul cu pasărea atunci când eşti în teren. Ea zboară, iar tu mergi pe jos, totul este foarte dinamic şi imprevizibil. În relaţia de antrenament trebuie să fii ferm, să ştii să-i ordoni păsării prin atitudinea pe care o ai şi prin limbajul trupului. Este foarte important şi modul în care o priveşti, nu trebuie privită în ochi, dacă o priveşti în ochi se va considera ameninţată.”
Protejată de UNESCO
În ultimii ani şoimăritul a trezit interes la nivel global şi a fost declarat în 2010 ca aparţinând patrimoniului spiritual UNESCO. Sunt organizate diverse întâlniri ale şoimarilor din toată lumea. Membrii asociaţiei „Peregrinus“ au participat în 2012 la Festivalul Internaţional de şoimărit din Dubai, unde au reprezentat România. Au fost apreciaţi şi acceptaţi ca membri în diverse foruri internaţionale. Din păcate, în România acest domeniu nu prezintă interes la nivel administrativ. Nu există o lege care să reglementeze activitatea de şoimărit. Membrii asociaţiei „Peregrinus“ au depus un proiect de lege la care nu au primit până în prezent nici un răspuns. Au diverse planuri pe care nu reuşesc să le pună în practică, din lipsă de finanţare. Tot ce au realizat până acum, a fost pe cheltuială proprie. Au apelat la mai multe instituţii locale, li s-a promis sprijin, dar deocamdată nu s-a concretizat nimic. Cei de la „Peregrinus” colaborează foarte bine cu Spitalul veterinar „Andivet” din Deva, ai cărui medici s-au implicat din propria iniţiativă în tratarea şi salvarea păsărilor de pradă. Este printre puţinele spitale veterinare din ţară care acordă astfel de servicii, deoarece presupune o atenţie specială şi cunoştinţe care nu se învaţă în şcolile de medicină veterinară.
Păsările răpitoare fascinează publicul
În ultimii ani, şoimarii din România s-au implicat în diverse activităţi, cum ar fi festivalurile cu caracter medieval sau acţiuni educative desfăşurate în şcoli şi grădiniţe. „Oamenii sunt fascinaţi la vederea păsărilor răpitoare şi sunt curioşi să afle mai multe detalii despre comportamentul lor. Pot spune că am avut succes la evenimentele la care am participat şi ne-am bucurat de multă atenţie din partea celor prezenţi. Dacă am avea susţinere din partea autorităţilor, sunt sigur că această activitate ar deveni profitabilă pentru toată lumea“, ne-a declarat Dorin Cărăbeţ.
Asociaţia „Peregrinus“ organizează diverse întâlniri ale şoimarilor din România, între care există o colaborare strânsă. Sunt mulţi cei care apelează la sfaturile şi ajutorul lor, mai ales în această perioadă în care puii de pasăre ies din ou. Dorin Cărăbeţ mai spune că şi-ar dori să înfiinţeze un centru de reabilitare şi tratare a păsărilor rănite, care nu mai pot să se întoarcă în natură, dar care necesită hrană şi spaţii speciale. La noi în ţară nu există un astfel de centru, cum sunt în alte ţări, îndeosebi în cele din Vest.