Actualitate

Şoferiţă din Petroşani – nu se putea ţine pe picioare din cauza băuturii

Femeia de 41 de ani a produs un accident rutier soldat doar cu pagube materiale. Mar­torii au văzut că şoferiţa nu coboară din autoturism după accident şi au alertat echipele de prim-ajutor.
Nu avea nimic în afara faptului că era atât de beată încât abia putea vorbi. Procurorii au trimis-o în judecată pentru comiterea in­frac­ţiunii de conducere sub influenţa alco­o­lului. ”In­culpata, după ce în prealabil a con­su­mat băuturi alcoolice, respectiv două pa­hare cu vin conform propriilor declaraţii, a plecat de la domiciliul din Petroşani, iar în timp ce circula în localitate a acroşat au­to­tu­rismul marca Volskwagen. Coliziunea a fost sesizată de către proprietarul autoturis­mu­lui marca VW, acesta aflându-se în interiorul unui ma­ga­zin din apropiere. Organele de po­liţie au identificat-o pe inculpată ca fiind per­soana care a condus autoturismul marca Ford Ka, iar datorită faptul că nu s-a reuşit tes­tarea acesteia cu aparatul etilotest pen­tru stabilirea alcoolemiei, existând însă in­dicii că aceasta se află sub influenţa al­co­o­lului, a fost condusă la Spitalul de Ur­gen­ţă Petroşani unde i-a fost recoltată o probă de sânge”, se arată în rechizitoriu. Bule­ti­nul de analiza toxicologică emis de SJML Hu­­ne­doara arată că şoferiţa avea o con­cen­traţie de 1,50 g alcool pur la mie. Jude­că­to­ria Pe­tro­şani a condamnat-o pe fe­meie la pe­deap­sa minimă, respectiv 9 luni de închisoare cu suspendare, fără a dis­pune şi efectuarea unei munci în folosul co­munităţii ori anu­la­rea permisului de con­ducere aşa cum în nu­meroase alte cazuri asemănătoare s-a întâmplat. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura