Categories: Actualitate

Șofer începător prins circulând cu peste 150 de kilometri la oră

Propunerea legislativă, adoptată de Senat, dar încă neadoptată, de a li se interzice tinerilor sub 21 de ani să conducă mașini cu o putere mai mare de 100 de cai putere, are și părți bune. O confirmă isprava unui tânăr din municipiul Hunedoara, care s-a cre­zut șofer de curse pe DJ 697.

L-a liniștit rapid
Șoferul circula pe timp de noapte cu viteza de 152 de kilometri pe oră, asta în condițiile în care avea de doar câteva luni permis de conducere. Pe lângă amendă, i s-a reținut și permisul de con­ducere pentru 120 de zile, dar a considerat că totul este un exces de zel din partea polițiștilor rutieri. Așa că
a făcut o plângere la Judecătoria Hunedoara și a cerut ca polițiștii să dovedească că aparatul radar avea certificat de omologare, buletin de verificare metrologică şi autorizația de operator radar pentru polițist. Instanța de fond l-a liniștit imediat pe vite­zoman după consultarea imaginilor de pe aparatul radar montat pe auto­spe­cială. „Ca atare, se poate concluziona că viteza de 152 km/h cu care a cir­culat petentul la volanul autoturis­mu­lui său este reală şi a fost constatată , potrivit legii cu un mijloc tehnic omo­logat şi verificat metrologic iar pe­tentul se face vinovat de săvârșirea contra­ven­ției reținută în sarcina sa. Raportat la considerentele expuse în cele ce pre­ced, instanța apreciază ne­întemeiată plângerea contra­ven­țio­nală şi va menține procesul verbal în­toc­mit de Poliția Municipiului Hunedoara”, se reține din soluția pronunțată la instanța de fond. Vitezomanul nu s-a lăsat și a făcut apel la Tribunalul Hunedoara, unde a susținut că „se afla după depășirea unui autoturism, pe calea liberă de circulație, fără a avea nici un obstacol pentru a depăși, a continua drumul și a se încadra pe banda unu, cu o mașină performantă, proprietatea tatălui său”. Motivele invocate de tânăr n-au cântărit în schimbarea soluției nici la Tribunalul Hunedoara, instanța respingând ca nefondat apelul. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

10 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

10 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

10 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

10 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

10 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

10 ore ago