Actualitate

Şofer fugar, urmărit de şoferiţa maşinii pe care o tamponase

Poliţiştii din Simeria au fost sesizaţi de victimă că pe o stradă din oraşul Simeria, un şofer i-a lovit maşina şi şi-a continuat drumul fără să-i pese.
O patrulă de siguranţă publică s-a deplasat la faţa locului, unde l-a depistat conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din municipiul Hunedoara, precum şi o tânără de 19 ani. Femeia le-a spus poliţiştilor că, în timp ce conducea un autoturism din direcţia de mers Bârcea Mare-Bârcea Mică, a fost acroşată în par­tea laterală de autoturismul condus de băr­batul de 63 de ani, pe care l-a urmărit ulte­rior, până pe strada Preot Nistor Socaciu, unde a fost oprit de poliţişti.
În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului care a lovit maşina tinerei, a rezultat o concentraţie de 0,58 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
„De asemenea, în urma verificării bazelor de date ale Poliţiei Române, poliţiştii au stabilit că bărbatul figurează ca având per­misul de conducere reţinut”, precizează IPJ Hunedoara. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura