Categories: Comunitate

Societatea Devatrans, pe drumul spre modernizare

Oana Mihnea

Firma Devatrans, care asigură transportul local în municipiul de la poalele cetăţii, are de aproape doi ani de zile unele dintre cele mai moderne microbuze. Toţi cetăţenii care circulă cu acestea au parte de cele mai bune condiţii de transport.

Trei maşini, pentru convenţii
Potrivit informaţiilor oferite de Felicia Alba, inspector resurse umane Devatrans SRL, în prezent firma are 17 autovehicule pentru transport. Toate au dotările necesare pentru confort, însă patru microbuze se aliniază la standarde europene. Este vorba despre trei marca Karsan, care circulă pe străzile Devei din anul 2014 şi un Mercedes Benz, cumpărat în 2013. Acestea au aer condiţionat, scaune tapiţate, rampă pentru persoanele cu handicap, afişaj electronic, uşi cu deschidere automată şi 20 de locuri pentru călători. Un astfel de microbuz costă peste 46.000 euro. Într-o zi, 10 maşini sunt la datorie şi acoperă traseele din întreg oraşul iar trei sunt folosite pentru convenţii, adică pentru transportul angajaţilor de la Mintia. Pe lângă asta, în fiecare dimineaţă şi după-masă, când sunt orele de vârf, există câte un microbuz care efectuează curse speciale, tocmai pentru a veni în sprijinul cetăţenilor la nevoie. Oricine doreşte să îşi facă un abonament la Devatrans trebuie să se prezinte cu cartea de identitate la sediul firmei şi, în funcţie de ruta solicitată, i se poate face abonament pentru două săptămâni sau o lună de zile, la care primeşte o reducere între 15 şi 20 la sută din valoarea totală a serviciului. Pe viitor, societatea are în plan să suplimenteze numărul maşinilor noi cu cel puţin 10 bucăţi, astfel încât oamenii să poată circula în municipiul Deva în cele mai bune condiţii.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Oare chiar ati calatorit cu aceste noi microbuze?Locurile sunt tot insuficiente,daca esti mai inalt nu poti sta in picioare pe platforma din spate si scutura pasagerii de îi arunca de pe scaun!Revin la propunerea de a contacta operatorul de transport local din Alba Iulia, unde chiar e transpoart civilizat!

  • Oana Mihnea, ai circulat cu microbuzele Devatrans? Te-ai simtit precum un sac de cartofi? Iti recomand sa mergi in Alba Iulia si Turda, sa vezi transport civilizat. Autobuze ultramoderne, soferi in uniforma care nu fumeaza in masina, muzica ambientala, plata biletului prin sms, afisaj al statiei ce urmeaza etc.

  • Da asa e in Alba dar acolo operatorul de transport primeste lunar 13 miliarde lei subventie de la consiliul local in Deva toata investitia este pe bani privati iar consiliul local nu acorda subventie ...........concluzia : pe bani publici e simplu

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că sunt mulți poli­ti­cieni care stau într-un partid dar au afaceri cu…

17 ore ago

Bulina neagră

E.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru încălcarea unui ordin…

17 ore ago

Bulina albă

Sorin Demeter, directorul Colegiu­lui Tehnic „Transil­va­nia” din Deva Pentru că școala pe care o conduce…

17 ore ago

Barajul de la Mihăileni, blocat definitiv de activiștii de mediu. Situaţia este critică, spune preşedintele Consiliului Județean

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a solicitat, ieri, întrunirea Comisiei de Dialog Social…

17 ore ago

Un hunedorean a vrut să-și ia viața. A fost salvat de polițiști

O intervenție promptă a po­li­țiștilor din cadrul Poliției Muni­cipiului Deva a făcut diferența între viață…

17 ore ago

Prietenie ruptă pentru 400 de euro

O femeie din Uricani a fost nevoită să-și dea vecina în judecată pentru a-și recupera…

17 ore ago