ActualitateFlash

Social-democraţii se pregătesc pentru alegeri la Primăria Deva

Sorina Popa

Toată lumea aşteaptă să vadă dacă vor fi alegeri parţiale în reşedinţa de judeţ, după ce Mircia Muntean a fost obligat să părăsească postul, fiind încarcerat.

Încă două sondaje de opinie
Astfel, liderul organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, deputatul Laurenţiu Nistor (foto), a declarat într-o conferinţă de presă că nu vrea ca interimatul de la Primăria Deva să se prelungească prea mult. „Nu e normal să avem un interimat lung la Deva. Nu sunt pentru un interimat, că se numeşte Deva sau altă localitate. Este bine ca primarul să fie ales prin votul cetăţenilor. Noi ne pregătim de alegeri parţiale la Deva. Cei trei candidaţi pe care îi pregătim au timp două luni să se facă cunoscuţi. Apoi, vom face alte două sondaje de opinie, să vedem care este candidatul PSD pentru funcţia de primar al Devei. PSD vrea să-şi desemneze un candidat pe susţinerea cetăţenilor. Ştiţi că PSD a avut primar la Deva doar între 1990 şi 1992, pe Tudor Ionescu. În toţi aceşti ani, cele mai bune rezultate le-am obţinut în 2004, când candidatul nostru a reuşit un scor de 20 la sută”, a declarat preşedintele social-democraţilor hunedoreni, Laurenţiu Nistor.
Deputatul Laurenţiu Nistor a declarat că a fost efectuat un prim sondaj de opinie în ceea ce priveşte intenţiile de vot ale simpatizanţilor PSD, iar primele trei locuri au fost ocupate de fostul candidat al PSD la Primăria Deva în 2016, dr. Emil Stoica, cu 24,1 la sută din opţiuni, urmat de actualul primar interimar al municipiului, Ovidiu Moş, cu 19,7 la sută, şi de Radu Barb, directorul Agenţiei de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara, cu 18,2 la sută. Sondajul a avut loc în perioada 26-28 mai pe un eşantion de o mie de persoane.
Cei trei, Stoica, Moş şi Barb, au aşadar, două luni la dispoziţie pentru a deveni candidatul PSD la funcţia de primar al municipiului Deva. Probabil că în această toamnă vom avea alegeri parţiale şi la Deva, la fel cum am avut la Lupeni şi Sălaşu de Sus.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura