Social-democraţii hunedoreni sprijină necondiţionat candidatura lui Victor Ponta la preşedinţie

Sorina Popa

Ieri, liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că va candida la alegerile prezidenţiale din acest an şi că, pe 29 iulie, va cere membrilor PSD sprijinul pentru candidatura sa.

Fără alegeri interne în partid
„Voi candida. Asta este ceea ce voi cere pe 29, marţi, în cadrul structurii PSD, pentru că am deja sprijinul oficializat al Partidului Conservator şi al UNPR, voi cere sprijinul pentru candidatură, după care în septembrie avem nevoie de un congres“, a spus Ponta.
La începutul lunii iulie, la Orăştie, unde a fost organizată o şedinţă informală a CExN al PSD, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că social-democraţii cu care a discutat doresc ca Victor Ponta să candideze la prezidenţiale, fără a mai organiza alegeri interne în partid pentru desemnarea candidatului.
Iată ce ne-au declarat, ieri, doi dintre liderii social-democraţilor hunedoreni, referitor la anunţata candidatură a lui Victor Ponta la preşedinţia României.

„Este singura persoană care poate reprezenta interesele românilor”
Deputatul Laurenţiu Nistor (foto stânga), preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD:  Trebuie să spun din capul locului că Victor Ponta este singura persoană care, din această poziţie, poate reprezenta interesele românilor. Îl susţinem categoric pe Victor Ponta pentru preşedinţie. Şi vom lupta cu toate forţele ca el să ajungă preşedintele României. Era firesc ca el să candideze. După ce Crin Antonescu a rupt USL, nu mai era altă variantă pentru preşedinţia ţării, a declarat deputatul Laurenţiu Nistor.

„Este cea mai bună variantă”
Primarul oraşului Simeria, Emil Rîşteiu (foto dreapta), care este şi secretarul general al PSD Hunedoara: Este clar pentru oricine că Victor Ponta este cea mai bună variantă din partea social-democraţilor, pentru alegerile prezidenţiale. Acesta are şansele cele mai mari să învingă la alegerile prezidenţiale. Nu cred că se va putea face o coaliţie anti PSD şi anti-candidat PSD până la alegeri. Sunt multe măsuri ale guvernului Ponta, din 2012 încoace, care sunt apreciate. Îl vom sprijini necondiţionat pe Victor Ponta pentru preşedinţia României, a afirmat primarul Simeriei.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Da Ponta este singurul care ii poate reprezenta pe prosti,hoti,plagiatori,traficanti de influenta ,minciunosi si mincatori de fasole in piata.

  • Eu stiu un lucru, acum traiesc mai bine decat pe vremea PDL. Lucrurle incep sa intre in normalitate. Basescu pleaca (amr 21 saptamani) iar Romania poate deveni o tara cu respect si echilibru! Deci? Suntem aici! Te oftici?

  • Votez PSD nu mai vrem continuarea regimului Basescu ,reprezentat de iohhanis, un hot cu 8 case furate

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Obiceiurile vechi nu se uită prea ușor, iar dacă rețetele au fost și încununate de…

3 ore ago

Bulina albă

Robert Laszlo- cercetător, șef Departament – Securitatea Explozivilor și Articolelor Pirotehnice din cadrul INCD INSEMEX…

3 ore ago

Bulina neagră

Dragoș Ț., recidivist Pentru că este acuzat și trimis în judecată pentru infracțiunea de viol…

3 ore ago

Președintele Laurențiu Nistor: Bugetul pe 2026 este unul al sărăciei

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a aprobat ieri, într-o şedinţă extraordinară, bugetul pe acest an, valoarea…

3 ore ago

Zona 1 Brad dă startul oficial pentru colectarea separată a deșeurilor textile!

Locuitorii din Zona 1 Brad pot de­pune deja deșeurile textile în contai­ne­rele special amplasate în…

3 ore ago

Sărbătoare cu iz floral, la Sălașu de Sus. Invitație la FESTIVALUL NARCISELOR

Magdalena Șerban O nouă ediţie a Festivalului Narci­selor va avea loc în comuna Sălaşu de…

3 ore ago