Soarta deponeului ecologic se hotãrãşte astãzi

  Anamaria Nedelcoff

Locuitorii din Valea Jiului, persoane fizice şi juridice, ar putea plăti de trei ori mai mult de persoană pe metru cub de gunoi, dacă astăzi, la Petrila, nu va fi aprobat de către consiliul local proiectul de construire a deponeului ecologic.  Astfel, o persoană fizică ar putea plăti în jur de 13 lei/mc/lună, iar un agent economic aproape 110 lei/ mc/lună. Cel puţin asta susţine vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint.

”Dacă acest proiect nu va fi aprobat, gunoiul din Valea Jiului va fi dus în altă parte, la aproape 100 de kilometri depărtare, la Bârcea, unde va fi construit un al doilea deponeu ecologic. Asta va fi o mare problemă pentru oamenii din Valea Jiului, deoarece tariful la gunoi va creşte de două-trei ori. Dacă se va aproba, costul transportului va fi simbolic, iar depozitarea gunoiului ar fi gratuită pentru Petrila”, a declarat Tiberiu Balint.
Mai mult, vicepreşedintele CJ Hunedoara precizează că edilii petrileni nu au bani pentru închiderea actualei gropi de gunoi, costurile aceastei operaţiuni ridicându-se la un milion de euro. ”La Petrila este o groapă de gunoi a cărei închidere costă un milion de euro. Consilierii locali ar trebui să se mai gândească. Noi le putem închide groapa veche şi să le facem şi drumul, din banii de la judeţ. Nu este interesul nimănui de la judeţ în acest proiect, nici măcar nu facem noi licitaţiile”, mai precizează Balint.
În momentul de faţă, la Petrila, tariful la gunoi pentru persoanele fizice este de 4,2 lei/pers/mc, iar pentru persoanele juridice este de 36,5 lei metrul cub.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

🚧 Intervenim prompt pe autostrada A1 și pe drumurile naționale unde au apărut degradări ale…

5 minute ago

Examen de Capacitate Preoțească în Episcopia Devei și Hunedoarei

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, la Centrul Eparhial din Deva va…

8 minute ago

Despre Hunedoara obosita, dar optimista!

Astazi este prima zi in care vremea ne-a dat putin ragaz. Am putut sa ne…

10 minute ago