Şmecherii cu finanţări. Primãria Petrila a mãsluit toboganul copiilor

  Volodia Macovei

Guvernul a emis un comunicat prin care anunţa faptul că au fost efectuate, de Corpul de Control al prim ministrului, o serie de verificări la mai multe primării, ţinta fiind modalitatea prin care s-a făcut implementarea proiectelor finanţate, în perioada 2009 – 2012, în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi.
Între primăriile la care s-au descoperit mari probleme este şi cea de la Petrila.

Verificarea modului de folosire a fondurilor
Conform informaţiilor oferite de guvern, nota de informare elaborată în urma verificărilor făcute în 11 unităţi ale administraţiei publice locale conţine „aspecte şi concluzii referitoare la implementarea, în perioada 2009-2012, a unor proiecte finanţate din bugetul Fondului pentru mediu, în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului, prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2007 privind instituirea Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, cu modificările şi completările ulterioare”.
Respectiva notă de informare cuprinde, în fapt, concluziile verificărilor efectuate la autorităţi ale administraţiei publice locale, pe eşantionul stabilit de Corpul de Control al prim ministrului Victor Ponta.
Ceea ce mai arată nota guvernului este legat de faptul că unele autorităţi, din cele verificate, au beneficiat, pe lângă fonduri alocate din bugetul Fondului pentru mediu, şi de finanţări prin Programul de dezvoltare a Infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural şi din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, concluziile privind aceste finanţări făcând obiectul unor note de informare separate.

Edililor petrileni le stă mintea numai la fitness
Legat de constatările Corpului de Control al premierului, referitoare la Primăria Petrila, lucrurile par clare: a fost prejudiciat bugetul Fondului de mediu, prin folosirea abuzivă a unor sume de bani.
Nota de informare arată, în primul rând, că, în vederea realizării proiectului „Parc de recreere pentru tineri şi vârstnici – Petrila”, în data de 25 mai 2010, între Administraţia Fondului pentru Mediu şi oraşul Petrila a fost încheiat contractul pentru finanţare nerambursabilă, în valoare de 1.500.000 de lei.
„În Anexa nr. 1 la contractul pentru finanţare nerambursabilă au fost expres prevăzute dotările parcului care puteau să fie finanţate din bugetul Fondului pentru mediu, respectiv: bănci, balansoar pentru copii, leagăn dublu, turn cu tobogan, rotativă, cişmea, coş de gunoi, WC ecologic. Cu toate acestea, reprezentanţii Primăriei Oraşului Petrila au decis achiziţionarea unor aparate de fitness de exterior, în condiţiile în care cheltuielile ocazionate de acestea nu erau prevăzute în categoria cheltuielilor eligibile,  pentru care au solicitat şi obţinut rambursarea din bugetul Fondului pentru mediu a unor cheltuieli în sumă de 40.903,14 RON, prejudiciindu-se astfel, cu această sumă, bugetul Fondului pentru Mediu”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

5 ore ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

9 ore ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

9 ore ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

23 de ore ago

Șpaga, bat-o vina! România, locul 1 la dare de mită

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…

o zi ago