ActualitateFlash

Slujba de Bobotează, oficiată pe pârtia de schi

Maximilian Gânju

Mii de turişti şi localnici au luat parte, ieri, în Staţiunea Straja, la procesiunea unică, prilejuită de Bobotează.
În staţiunea montană Straja, pe 6 ianuarie, de Bobotează, are loc o ceremonie religioasă, care adună la un loc turişti şi localnici, ce vin să primească botezul şi apa sfinţită în inima muntelui. Ceremonia este deja o tradiţie în staţiunea din Munţii Vâlcan, iar apa sfinţită împărţită creştinilor este adusă în butoaie de către salvamontişti, de la o altitudine de 1.700 de metri, din izvoarele de pe Vârful Straja, cu ajutorul akiei, o sanie specială pentru transportul accidentaţilor. Slujba de Bobotează ţinută în staţiune este un eveniment care, pe lângă localnici, adună şi turişti din întreaga ţară, veniţi special pentru a primi botezul pe pârtie. „Este deja o tradiţie ca, de Bobotează, apa adusă de salvamontişti pe schiuri să fie sfinţită pe pârtia de schi. Sunt turişti care vin în Straja doar pentru acest moment”, spune Emil Părău, unul dintre organizatorii manifestării şi ctitorul schitului din Straja. Ceremonia religioasă a fost ţinută la bisericuţa din staţiune, iar turiştii au fost botezaţi pe platoul din faţa Crucii Eroilor, despre care se spune că-i apără de accidente. Crucea a fost ridicată la sugestia unui călugăr, după ce în staţiune ar fi apărut mai multe semne.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura