Categories: ActualitateFlash

Skate Park-ul din Deva, plin de gunoaiele aruncate de vizitatori

Natalia Bumbac

Zona verde a Skate Park-ului din Deva este acoperită de gunoaie. Din câte se pare, clienţii acelui loc nu prea ştiu să se folosească de coşurile de gunoi şi de pubelele amplasate în zonă.
Invazia de deşeuri din acel parc a fost observată de o tânără din Deva, care a postat câteva fotografii pe pagina sa de Facebook, însoţite de următorul comentariu: „Vă prezint Skate Park-ul din Deva şi educaţia celor care frecventează acest loc. Menţionez că sunt două coşuri de gunoi în interior şi o pubelă în afara parcului, care bineînţeles că sunt goale“. Deveanca ne-a mai spus că trece des prin acea zonă şi că de fiecare dată a văzut tineri aruncând gunoaie.
Din partea Primăriei municipiului Deva am aflat că se face curăţenie destul de frecvent în perimetrul parcului, însă, problema gunoaielor aruncate pe jos persistă. „Skate Park-ul se află în administrarea Biroului Administrare Baze Sportive şi de Agrement din cadrul Primăriei municipiului Deva. Coşurile de gunoi sunt suficiente, iar curăţenia se face din două în două zile. Referitor la gunoaiele care sunt aruncate pe lângă coşuri, acestea se datorează persoanelor care îşi petrec serile în incinta Skate Park-ului, care au un comportament necivilizat“, au transmis reprezentanţii Primăriei municipiului Deva.
Clienţii Skate Park-ului sunt cu preponderenţă tineri şi adolescenţi, practicanţi pasionaţi ai skateboard-ului. Parcul a fost deschis în toamna anului 2015 şi se află la intersecţia străzilor Dorobanţi cu Depozitelor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din târg șușo­tesc intens pe la colțuri des­pre un funcționar care a ui­tat…

7 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…

7 ore ago

Bulina neagră

Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…

7 ore ago

Cea mai „scumpă” doză: Un tânăr din Călan, condamnat la o amendă de peste 8.000 de lei pentru două folii de cannabis

Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…

7 ore ago

Spitalul din Brad, un loc al speranței și al vindecării. Secția de Obstetrică-Ginecologie devine una etalon

Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…

7 ore ago