Poliţiştii hunedoreni au acţionat în sistem integrat alături de jandarmi, militari, poliţişti locali şi alte forţe ale M.A.I. Aceştia au fost prezenţi în teren pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii şi pentru a se asigura că cetăţenii respectă prevederile legilor în vigoare.
Până marţi, 21 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 39.133 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.586 au fost externate. 24.454 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 2.612 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.
Totodată, până în prezent, 1.087 de pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere.
Până duminică, 2.074 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 20.07.2020 (10:00) – 21.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 36 de decese (26 de bărbaţi şi 10 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Prahova, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, nouă decese la categoria de vârstă 50-59 ani, nouă la categoria de vârstă 60-69 ani, nouă decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi şase decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. Un număr de 35 dintre decese sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 994 de noi cazuri de îmbolnăviri. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 297 de pacienţi. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 984.396 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 729 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 196.600 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost constatată, ieri, o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)
La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…
Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila La data de…
Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan are parte de multe valuri în ultima vreme. Așa că…
Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…